Vizită de coşmar la salon: o simplă şedinţă de vopsire a sprâncenelor s-a transformat într-o experienţă traumatizantă

Vizită de coşmar la salon: o simplă şedinţă de vopsire a sprâncenelor s-a transformat într-o experienţă traumatizantă
În urma a ceea ce părea o vizită banală victima s-a ales cu zona ochilor umflată, astfel că joi dimineaţa s-a prezentat la IML şi la Protecţia Consumatorului, hotărâtă să-i dea în judecată pe prestatori.

Larisa-Elena este o tânără în vârstă de 20 de ani din Hunedoara care munceşte la Cluj-Napoca, însă locuieşte în comuna Floreşti. Miercuri seară, în jurul orelor 19:30, aceasta s-a prezentat împreună cu prietenul său la un salon de înfrumuseţare din comună, pentru pensarea şi vopsirea sprâncenelor.

Iubitul ei povesteşte că în timp ce Larisa-Elena se afla întinsă pe masă a studiat cutiuţa în care se afla vopseaua de culoare neagră pe care lucrătoarea salonului urma să o aplice pe sprâncenele tinerei.

Am remarcat faptul că termenul de valabilitate era depăşit cu două-trei luni, aşa că i-am atras atenţia doamnei asupra acestui lucru. La care aceasta mi-a răspuns că doar ambalajul e vechi, nu şi conţinutul", povesteşte, indignat, prietenul Larisei-Elena. Ca urmare, femeia de la salonul de înfrumuseţare şi-a făcut mai departe treaba, fără a mai fi interpelată asupra problemei de către tineri.

Însă după ce s-a trezit joi dimineaţă şi s-a dus la baie, Larisa-Elena s-a îngrozit în momentul când s-a privit în oglindă: întreaga zonă a ochilor era pur şi simplu infalmată. „M-am dus în această dimineaţă la salon ca să-i întreb care-i cauza necazului meu şi am aflat că doamna care s-a ocupat ieri de mine e astăzi liberă, iar celelalte fete mi-au spus însă că nu e o problemă ce mi s-a întâmplat, fiind vorba de o reacţie alergică la vopsea. Nu pot să cred acest lucru, pentru că nu e prima oară când mi le vopsesc şi n-am mai păţit niciodată ceva asemănător. Însă problema este că zona arată acum dizgraţios - şi-n plus mă ustură destul de tare", mărturiseşte, la rândul său, tânăra.

Tot în dimineaţa zilei de joi Larisa-Elena s-a prezentat la IML Cluj, unde medicii legişti i-au eliberat un certificat în care îi recomandă două zile de îngrijiri medicale. Cu acesta, cei doi tineri s-au adresat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului pentru a face reclamaţie împotriva salonului respectiv. Însă din păcate ca să întreprindă lucrul respectiv - preliminar formalităţilor de chemare în justiţie a proprietarilor salonului şi a lucrătoarei care a comis pocinogul - tânăra a omis câteva lucruri absolut necesare, astfel că va fi nevoită să mai facă nişte drumuri.

„La momentul acesta nu a fost înregistrată reclamaţia deoarece petenţii nu pot dovedi nicio relaţie contractuală cu prestatorul de servicii şi nici nu-l pot identifica după un nume sau o denumire a societăţii. Le-am recomandat să solicite măcar un bon fiscal pentru banii plătiţi pentru serviciul prestat şi să identifice o adresă şi o denumire exactă a societăţii, după care reclamaţia va fi înregistrată şi cercetată din punct de vedere al modului în care se prestează serviciile de igienă corporală", a declarat pentru Ziua de Cluj, Ioana Katona, comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Cluj.

Loading...
Comenteaza