Weekend-ul șoferilor morți de beți la volan! Au "spart" aparatele alcooltest

Weekend-ul șoferilor morți de beți la volan! Au "spart" aparatele alcooltest
| Foto: Arhiva

Polițiștii clujeni au depistat și reținut, în weekend, mai mulți șoferi aflați la volan în stare de ebrietate avansată. 

Astfel, duminică, în jurul orei 11.00, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au depistat un bărbat de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism, cu viteză peste limita legală, pe raza localităţii Luna de Sus, judeţul Cluj.

Bărbatul a fost fost oprit de poliţişti, iar întrucât emana halenă alcoolică a fost supus testării cu aparatul etilotest. Rezulatul testării a fost de 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul a fost reţinut de către poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore.

Un alt caz este cel al unui bărbat, din județul Maramureș, care a fost depistat de polițiști conducând băut pe strada Oașului din Cluj-Napoca. Oamenii legii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Potrivit polițiștilor clujeni, "la data de 28 iunie 2019, în jurul orei 09:00, cel în cauză, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Ieud, județul Maramureș, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Oașului, din Cluj-Napoca, având o concentrație alcoolică de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat".

"În urma reținerii pentru 24 de ore, magistrații au dispus continuarea cercetărilor în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal", mai precizează IPJ Cluj.

De asemenea, un șofer a fost reținut de către polițiști pentru 24 de ore după ce, fiind sub influența alcoolului, a provocat un accident rutier în Tritenii de Jos.

"Conform probatoriului administrat, la data de 27 iunie 2019, în jurul orei 23:30, cel în cauză – un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Tritenii de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 150,  raza localității de domiciliu, la efectuarea unei manevre de întoarcere a intrat în coliziune cu un autovehicul parcat regulamentar. Totodată în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,14 mg/l alcool în aerul expirat", transmite IPJ Cluj.

În urma reținerii pentru 24 de ore, magistrații au dispus continuarea cercetărilor în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.

Loading...
Comenteaza