A fost realizată cea mai rapidă cameră de filmat, care captează 10 trilioane de cadre pe secundă

A fost realizată cea mai rapidă cameră de filmat, care captează 10 trilioane de cadre pe secundă

O echipă de oameni de ştiinţă din Statele Unite a dezvoltat cea mai rapidă cameră de filmare din lume, capabilă să capteze 10 trilioane de cadre pe secundă, care va permite observarea la o viteză extrem de redusă, ca şi cum tipul s-ar opri în loc, a unor fenomene ce se petrec foarte rapid, relatează Xinhua, citat de Agerpres.

Studiul, publicat în jurnalul Light: Science & Applications, demonstrează că noul sistem, bazat pe o cameră în femtosecundă, a încorporat o tehnică de captare de date utilizată în aplicaţii precum tomografia.

''Ştiam că prin utilizarea unei singure camere în femtosecundă calitatea imaginii ar fi limitată'', a declarat Wang Lihong, profesor de inginerie medicală şi electrică la Caltech. ''Am adăugat o altă cameră care captează o imagine statică. Combinată cu imaginea înregistrată de camera în femtosecundă, se poate utiliza ceea ce se numeşte transformarea Radon pentru a se obţine imagini de înaltă calitate în timp ce se înregistrează zece trilioane de cadre pe secundă'', a explicat cercetătorul.

Camera numită T-CUP a stabilit recordul mondial pentru viteză imagistică în timp real. Aceasta face posibilă analizarea interacţiunilor dintre lumină şi materie la o rezoluţie temporală fără precedent.

Noua tehnologie alimentează o nouă generaţie de microscoape ce vor fi utilizare în cercetarea biomedicală şi în cadrul altor aplicaţii, notează Xinhua.

''Este o realizare în sine", a notat autorul principal al acestei lucrări, Liang Jinyang, specialist în imagistică ultra-rapidă la Institutul naţional de cercetare ştiinţifică (INRS) din Franţa.

''Întrezărim deja posibilităţi pentru creşterea vitezei de până la un cvadrilion de cadre pe secundă. Asemenea viteze vor oferi, cu siguranţă, o fereastră către secrete nedetectabile încă ale interacţiunilor dintre lumină şi materie'', a spus acesta.

Loading...
Comenteaza