Un modul franco-german a asolizat cu succes pe asteroidul Ryugu

Un modul franco-german a asolizat cu succes pe asteroidul Ryugu

Un modul cu greutatea de 10 kilograme a atins miercuri, 3 octombrie 2018, suprafaţa unui asteroid aflat la o distanţă de 325 milioane de kilometri de planeta noastră după ce a fost eliberat în spaţiu de la bordul unui vehicul spaţial japonez fără echipaj uman, informează agenţia DPA care citează un anunţ al Centrului aerospaţial german (DLR).

''Sentimentul de uşurare după separarea cu succes urmată de confirmarea asolizării a fost uşor de observat în Centrul de control MASCOT'' al DLA, se arată în comunicat, cu referire la modulul Mobile Asteroid Surface Scout (MASCOT), construit de DLR şi de Centrul naţional de studii spaţiale (CNES) din Franţa.

Agenţia niponă pentru explorarea spaţiului (JAXA) confirmase anterior că sonda spaţială Hayabusa2 a eliberat cu succes modulul MASCOT deasupra asteroidului Ryugu, ce are diametrul de 900 de metri, la o altitudine de 51 de metri, la ora 1:57 GMT.

''Nu ar fi putut merge mai bine de atât'', a declarat managerul proiectului MASCOT al DLR, Tra-Mi Ho.

''În funcţie de telemetria modulului am reuşit să ne dăm seama că s-a separat de nava-mamă şi a stabilit contactul cu suprafaţa asteroidului circa 20 de minute mai târziu'', a explicat el.

După asolizare, MASCOT va măsura dimensiunea asteroidului, temperatura şi câmpul magnetic al acestuia şi va investiga compoziţia mineralogică şi geologică a suprafeţei acestuia, a indicat DLR.

''Cercetătorii vor urmări cu interes (ce se va întâmpla) în minutele şi orele după asolizare deoarece este imposibil de estimat modul în care MASCOT se va deplasa pe suprafaţă doar în funcţie de legile fizicii'', a notat DLR pe site-ul său.

''Datorită lui MASCOT avem ocazia unică de a studia direct pe un asteroid cele mai primare materii din sistemul solar'', a declarat într-un comunicat omul de ştiinţă Ralf Jaumann din cadrul DLR.

Modulul va opera pe suprafaţa asteroidului doar 16 ore, a menţionat JAXA.

''MASCOT are o baterie primară cu litiu cu o durată de funcţionare de circa 16 ore. Cât aproximativ două zile pe Ryugu! După ce bateria se termină, funcţionarea modulului va înceta'', a notat agenţia pe Twitter.

Două rovere miniaturale robotizate eliberate de la bordul Hayabusa2 au asolizat pe asteroid la sfârşitul lunii septembrie.

Noua sondă spaţială Hayabusa-2 a ajuns la mică distanţă de asteroidul Ryugu la sfârşitul lunii iunie 2018, după o călătorie în spaţiu de trei ani şi jumătate, cu patru dispozitive la bord - trei rovere şi modulul MASCOT.

Oamenii de ştiinţă cred că asteroidul conţine substanţe organice şi minerale hidratate, iar agenţia spaţială japoneză speră că misiunea ei va ajuta comunitatea ştiinţifică să obţină mai multe informaţii despre originea şi evoluţia sistemului solar.

Sonda Hayabusa-2 a fost lansată de la Centrul Spaţial Tanegashima din sudul Japoniei în decembrie 2014. Specialiştii se aşteaptă ca ea să revină pe Terra la sfârşitul anului 2020, având la bordul ei eşantioane de rocă şi praf prelevate de pe asteroidul Ryugu.

Cuvântul "Hayabusa" înseamnă "şoim" în limba japoneză, în timp ce termenul "Ryugu" desemnează un loc aflat pe fundul mării unde, potrivit folclorului nipon, ar trăi regele-dragon, relatează Agerpres.

Loading...
Etichete
Comenteaza