CCR amână validarea referendumului din 26 mai. S-a primit o contestație

CCR amână validarea referendumului din 26 mai. S-a primit o contestație

Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, discuţiile privind validarea rezultatului referendumului naţional din 26 mai, întrucât s-a înregistrat o contestaţie cu privire la una dintre întrebările de la referendum.

Sursele citate au menţionat că pe rolul Curţii s-a înregistrat o contestaţie cu privire la una dintre întrebările de la referendum. Potrivit art. 146 lit. i) din Constituţie, CCR "veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia".

De asemenea, art. 46, 47 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că plenul CCR decide, cu o majoritate de două treimi, asupra valabilităţii referendumului.

Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Înaintea publicării în Monitorul Oficial, hotărârea se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

Biroul Electoral Central a anunţat, pe 3 iunie, rezultatele finale ale referendumului din 26 mai.

Pe 26 mai, românii au fost chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” cu privire la întrebările: 1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” 2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

Loading...
Comenteaza