News alert Emil Boc audiat ca martor în dosarul Microsoft la Înalta Curte

Emil Boc audiat ca martor în dosarul Microsoft la Înalta Curte

Primarul Emil Boc este audiat la instanța supremă, ca martor, în dosarul în care fostul ministru Valerian Vreme a fost trimis în judecată pentru abuz în servici.

Fostul ministru Valerian Vreme a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, după ce a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în şcoli.

La sosirea la Înalta Curte de Casație și Justiție, primarul Emil Boc a refuzat să dea declarații, precizând că nu are nimic de zis. Emil Boc a mai fost citat o dată în această cauză, însă nu s-a prezentat.

În septembrie 2017, fostul ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Valerian Vreme a fost trimis în judecată de procurorii DNA, el fiind acuzat de abuz în serviciu, după ce a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în şcoli.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract „ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli”.

„Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent. De menţionat este faptul că D.Con-Net AG a achiziţionat licenţele respective la preţul de 2.612.805 euro. Ulterior, în acelaşi context, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achitat către D.Con-Net AG suma totală de 13.904.599 Euro”, conform procurorilor anticorupţie.

Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, în valoare totală de 11.291.794 euro, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.

hotnews.ro

Loading...
Comenteaza