România în vizorul UE. Rezoluția privind statul de drept, adoptată

România în vizorul UE. Rezoluția privind statul de drept, adoptată

Parlamentul European a votat textul rezoluţiei privind statul de drept din România, adoptând amendamente suplimentare. Documentul conţine 13 recomandări în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi combaterea corupţiei.

Raportul despre situaţia din România, elaborat de Comisia PE pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE), a fost adoptat, marţi după-amiază, cu 489 de voturi pentru, 112 împotrivă şi 73 de abţineri.

Textul rezoluţiei semnalează îngrijorarea Parlamentului European privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare, avertizând că există riscul subminării independenţei justiţiei şi a acţiunilor anticorupţie.

Rezoluţia intervine după două dezbateri organizate în Parlamentul European la care au participat premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Klaus Iohannis. Documentul, publicat pe site-ul Parlamentului European, conţine 13 recomandări către România şi instituţiile Uniunii Europene în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi combaterea corupţiei.

Textul rezoluţiei Parlamentului European semnalează îngrijorarea instituţiei UE privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare din România din prisma potenţialului de a submina independenţa sistemului judiciar şi lupta anticorupţie.

Textul rezoluţiei Parlamentului European privind statul de drept în România include următoarele recomandări:

Parlamentul European:

1. Subliniază că este fundamental să fie garantat faptul că valorile europene comune enumerate la art. 2.5 din TUE sunt respectate pe deplin şi drepturile fundamentale din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene sunt enumerate;

2. Este profund îngrijorat de rescrierea legislaţiei privind legislaţia penală şi juridică românească, în mod special de potenţialul de a submina în mod structural independenţa sistemului juridic şi capacitatea de a lupta în mod eficient împotriva corupţiei în România, cât şi să afecteze statul de drept;

3. Condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a poliţiei în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018;

4. Invită autorităţile române să instituie garanţii pentru a asigura o bază transparentă şi legală pentru orice cooperare instituţională şi să evite orice ingerinţă care ar putea afecta sistemul de control şi echilibru; îndeamnă la întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informaţii;

5. Îndeamnă autorităţile române să contracareze orice măsură care ar dezincrimina corupţia; şi să aplice strategia naţională anticorupţie;

6. Recomandă în mod ferm să fie reconsiderată legislaţia privind finanţarea, organizarea şi funcţionarea ONG-urilor în ceea ce priveşte potenţialul său de a avea un efect intimidant asupra societăţii civile, precum şi în contradicţie cu principiul libertăţii de asociere şi dreptul la viaţă privată; consideră că ar trebui să fie pe deplin aliniată la Cadrul UE;

7. Îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la restricţiile politice asupra libertăţii mass-mediei şi faţă de propunerile legislative de penalizare a denigrării României în străinătate şi de reintroducere a defăimării în Codul penal;

8. Îndeamnă Parlamentul şi Guvernul României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, GRECO şi Comisiei de la Veneţia şi să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar; îndeamnă să se continue angajarea societăţii civile şi subliniază necesitatea abordării chestiunilor menţionate anterior pe baza unui proces transparent şi cuprinzător; încurajează să fie solicitată Comisiei de la Veneţia o evaluare proactivă a măsurilor legislative în cauză înainte de aprobarea lor finală;

9. Invită Guvernul român să coopereze cu Comisia Europeană, în conformitate cu principiul cooperării loiale, aşa cum este prevăzut în Tratat;

10. Îşi reiterează regretul cu privire la faptul că Comisia a decis să nu publice Raportul UE anticorupţie pe 2017 şi solicită cu fermitate Comisiei să reia fără întârziere monitorizarea anticorupţie anuală în toate statele membre; invită Comisia să elaboreze un sistem de indicatori stricţi şi uşor de aplicat, criterii uniforme pentru a măsura nivelul corupţiei în statele membre şi pentru a evalua politicile lor anticorupţie, în conformitate cu Rezoluţia Parlamentului din 8 martie 2016 privind Raportul anual pe 2014 privind Protecţia intereselor financiare ale UE;

11. Solicită insistent un proces periodic, sistematic şi obiectiv de monitorizare şi de dialog, care să implice toate statele membre, pentru a proteja valorile de bază ale UE în ceea ce priveşte democraţia, drepturile fundamentale şi statul de drept, implicând Consiliul, Comisia şi Parlamentul, în conformitate cu propunerile din Rezoluţia sa din 25 octombrie 2016 privind instituirea unui mecanism UE pentru democraţie, statul de drept şi drepturile fundamentale (Pactul DRF); reiterează faptul că acest mecanism ar trebui să cuprindă un raport anual cu recomandări specifice fiecărei ţări;

12. Solicită Comisiei Europene, în calitate de gardian al Tratatelor, să monitorizeze acţiunile întreprinse în urma recomandărilor de autorităţile române, continuând să ofere sprijin deplin României în găsirea de soluţii adecvate;

13. Încredinţează Preşedintelui său sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Comisiei Europene, Consiliului, guvernelor şi parlamentelor statelor membre şi Preşedintelui României".

Loading...
Comenteaza