Bei bere cu lămâie? Înghiţi E-uri cu grămada

Bei bere cu lămâie? Înghiţi E-uri cu grămada
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons a realizat studiul pe produsele tip bere cu fruct ce se regăsesc pe piaţă din ţara noastră.

 
În cadrul studiului au fost analizate 10 produse tip bere cu fruct, achiziţionate în mod aleatoriu şi anonim în iulie. Prin citirea etichetei se poate observa conţinutul maxim de fruct. Majoritatea produselor au suc de fruct din concentrat. Numărul de E-uri conţinute în produsele supuse studiului variază între 1 şi 12.
 
Ca urmare a realizării acestui studiu, a reieşit faptul că din cele 10 de tipuri de produse analizate:
- 40% au în conţinut 3 E-uri
- 20% au în conţinut 1 E-uri
- 20% au în conţinut  2 E-uri
- 10% au în conţinut 7 E-uri
- 10% au în conţinut 12 E-uri
 

Produsele tip bere cu fruct care au stat la baza studiului au ca distribuitor/ producător companiile Heineken România, Bergenbier şi Ursus Breweries. Doar 20% din produsele analizate au menţionat pe eticheta valoarea energetică.
 
Conţinutul de alcool variază între 0,00 şi 4%:
- 40% au alcool 1,9%
- 30% au alcool 0%
- 20% au alcool 4%
- 10% au alcool 2,5%
 
Conţinutul de bere este între 37 şi 88%:
- 50% au în conţinut 40% 
- 20% au în conţinut 88% 
- 10% au în conţinut 37% 
- 10% au în conţinut 50%
- 10% au în conţinut 44% 
 
Din punctul de vedere al conţinutului de limonadă sau de băutură răcoritoare, acesta variază între 12 şi 63%:
- 20% au un conţinut de 12%
- 10% au un conţinut de 50%
- 10% au un conţinut de 56%
- 10% au un conţinut de 63%
- 50% au un conţinut de 60%
 
Studiul face parte dintr-un proiect de monitorizare a produselor şi serviciilor comercializate pe piaţa românească, derulat de InfoCons în cadrul consorţiului Internaţional Consumer Research Testing pentru produse şi servicii la standarde europene, pentru ca alegerea consumatorului să fie făcută în cunoştinţă de cauză.

Loading...
Comenteaza