1 Martie 2019 | Cât se poartă Mărţişorul, talismanul purtător de noroc

1 Martie 2019 | Cât se poartă Mărţişorul, talismanul purtător de noroc

Mărţişorul, vestitor al primăverii, este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, dar şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc şi belşug.

În trecut, mărţişorul se dăruia pe 1 martie, înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor - fete şi băieţi deopotrivă.

Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.

Mărţişorul urma să fie purtat, fie legat la mâna, fie agăţat în piept, de la 1 martie până când se arăta primăvara, până când se auzea cucul cântând, până înfloreau cireşii ori trandafirii, până veneau berzele sau rândunelele. Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele şi dă-mi albeţele", scrie realitatea.net

Una dintre legende spune că Soarele ar fi coborât pe Pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele eliberat s-a suit din nou pe cer îndreptându-şi razele spre Pământ, iar în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei, iar altă legendă zice că firul mărţişorului ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma de oi la munte, cele două fire împletite reprezentând şnurul noului an care se năştea cu venirea primăverii.

 

Loading...
Comenteaza