Foto CENTENAR. Inima Clujului, botezată "Piaţa Unirii" odată cu formarea României Mari. ISTORIA în fotografii

Piaţa Unirii era centrul Cetăţii Clus (denumire din trecut a Clujului) în timpurile medievale. Acest lucru a rămas neschimbat timp de sute de ani şi reprezintă o legătură reconfortantă cu trecutul. 

De-a lungul anilor, Piaţa Unirii a avut nume diferite. În Evul Mediu, era numită „Piața Mare", în timp ce în a doua jumătate a secolului al XIX-lea purta numele de „Piața Principală". La începutul secolului XX a fost redenumită „Piaţa Regele Matia", după Matei Corvin, iar începând cu anul 1918, când s-a format România Mare, ea a primit numele de „Piaţa Unirii”. Acesta este şi numele sub care piaţa este cunoscută în prezent, deşi pentru un scurt interludiu în timpul regimului comunist, a fost pierdut în favoarea „Pieței Libertății", notează imperialtransilvania.com. 

Piaţa Unirii este importantă nu numai la nivel local, ci și european, deoarece ea este cea mai mare dintre piețele vechi ale Europei Centrale și de Sud-Est (200m pe 160m). O importanţă deosebită o conferă şi Biserica Sf. Mihail, situată de o parte a acesteia, a statuii Regelui Matei Corvin şi vestigiilor romane, situate de cealaltă parte. Statuia lui Matei Corvin arată că piaţa nu se dezice de conexiunea cu regele Matei Corvin – rege al Ungariei, Croaţiei (1458-1490) şi Boemiei (1459-1490) – chiar dacă nu îi mai poartă numele. Fiu al faimosului erou al rezistenţei anti-otomane, Iancu de Hunedoara, Matei Corvin a fost botezat în Biserica Sf. Mihail.

Cele mai importante clădiri din oraș au fost construite în jurul pieţei, conturându-i astfel marginile. La est se află Palatul Banffy, în momentul de faţă utilizat de către Muzeul de Artă, și clădirile gemene care marchează începutul Străzii Iuliu Maniu. Pe partea de sud sunt fosta Primărie și Banca Națională, în timp ce pe partea de sud-vest se află Hotelul Continental, construit în 1894.  

Loading...
Comenteaza