Leacuri din grădină. Dai 2 lei la tarabă și iei o comoară

Leacuri din grădină. Dai 2 lei la tarabă și iei o comoară

Cum vine primăvara tarabele din piețe sunt pline la refuz cu aceste legume pe cât de mici, pe atât de delicioase și sănătoase.

Sunt micuțe, roșii și au un gust intens. Ai ghicit, este vorba despre ridichiile roșii, cunoscute ca medicament din timpuri străvechi, fiind cultivate încă din Grecia şi Roma antică. Au fost printre primele culturi europene introduse pe continentul american, iar, până la apariţia cartofului în Europa, erau unul dintre principalele alimente.

Sunt multe varietăţi de ridichi, de culori, mărimi şi forme diferite, numitorul comun fiind gustul specific şi proprietările terapeutice. Unul dintre cele cele mai cunoscute soiuri de la noi din ţară sunt ridichile roşii de lună. Acestea sunt bogate în vitamine, minerale şi subtanţe nutritive, ceea ce le oferă numeroase proprietăți benefice pentru organism. Iată câteva exemple:

Reduc riscul de cancer

Substanţele active din ridichi pot reduce considerabil riscul de cancer la colon, la sân sau pe cel ovarian. Ingredientul esenţial în pervenirea temutei maladii este sulforafanul, un compus organic care stimulează producţia unor enzime benefice, creând astfel o barieră împotriva radicalilor liberi şi inhibând îmbolnăvirea celulelor.

Protejează rinichii şi ficatul

Studii recente arată că ridichile roşii conţin substanţe care ajuă la menţinerea sănătăţii rinichilor, având o acţiune diuretică şi fiind excelente pentru tratarea anumitor probleme ale tractului urinar. De asemenea, contribuie la detoxifierea ficatului şi la prevenirea bolilor hepatice. 

Te ajută să slăbești

Aceste legume au un conținut scăzut de carbohidrați, dar sunt foarte bogate în fibre, vitamina C, potasiu, calciu și magneziu. Potolesc foamea fără să furnizeze o cantitate prea mare de calorii. 100 de grame de ridichi roşii au doar 16 calorii, prin urmare, pot fi consumate fără teama de îngrăşare. De asemenea, ridichile stimulează și accelerează metabolismul, ajută la eliminarea excesului de sodiu, prin urmare și la eliminarea surplusului de apă din organism.

Protejează inima și reduc tensiunea arterială

Ridichile reprezintă o sursă importantă de antocianină, un flavonoid care le oferă culoarea specifică și care contribuie la sănătatea sistemului cardiovascular. Acest flavonoid previne întărirea și inflamarea venelor și a arterelor. Totodată, ridichile sunt o sursă bogată de potasiu, un mineral esențial pentru reglarea tensiunii arteriale. 


Mențin pielea tânără

Fiind bogate în antioxidanţi, ridichile ajută la menţinerea frumuseţii pielii şi încetinesc procesul de îmbătrânire al pielii.

 

Loading...
Comenteaza