Unde se iubesc puşcăriaşii de la Penitenciarul Gherla. Cum arată camera intimă FOTO

Unde se iubesc puşcăriaşii de la Penitenciarul Gherla. Cum arată camera intimă FOTO
Un fotograf a realizat o colecţie de imagini ce surprind condiţiile din camerele intime ale penitenciarelor din ţară.

Autorul fotografiilor, Cosmin Bumbuţ, a început proiectul în 2008, în timp ce lucra la Bumbata. De atunci şi până în prezent a reuşit să fotografieze 35 de penitenciare, printre care şi cel de la Gherla, iar imaginile făcute au fost postate pe site-ul personal. În acest an, el are în plan să imortalizeze camerele intime din încă cinci penitenciare.

"După 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, s-au schimbat mai multe lucruri în penitenciare, iar unul dintre ele a fost dreptul la vizita intimă. Mai exact, fiecare deţinut care are o soţie sau o iubită poate să beneficieze, o dată la trei luni, de o vizită de două ore într-o încăpere din penitenciar dedicată acestui lucru. dacă se căsătoreşte în închisoare, deţinutul are dreptul ca, după ceremonie, să petreacă 48 de ore în camera intimă şi să primească o vizită pe lună în primul an", a scris el pe site-ul său.

La Penitenciarul de la Gherla sunt amenajate două camere intime, dotate cu pat matrimonial, televizor, frigider, cuptor cu microunde și grup sanitar propriu, potrivit someşeanul.ro.

Loading...
Comenteaza