Incendiul din Colectiv - Presa internaţională scrie despre polemica declanşată şi marşul a mii de bucureşteni

Incendiul din Colectiv - Presa internaţională scrie despre polemica declanşată şi marşul a mii de bucureşteni
Presa internaţională continuă să scrie despre incendiul de la Clubul Colectiv din Bucureşti, menţionând polemica declanşată de acesta şi marşul la care au participat mii de persoane, dar şi "altarul" creat la locul tragediei.

Mii de persoane au mărşăluit prin Bucureşti duminică, în condiţiile în care bilanţul incendiului de la Clubul Colectiv, de vineri noapte, a ajuns la 30 de morţi, relatează cotidianul britanic The Guardian. Poliţia a precizat că 10.000 de persoane au mărşăluit din Piaţa Universităţii până la locul tragediei, unde se afla o mare de flori şi candele.

Postul american de televiziune CNN relatează la rândul său că peste 12.000 de persoane au participat la marşul de pe străzile Bucureştiului, purtând bannere pe care scria "Corupţia, lăcomia şi indiferenţa ucid România" sau "Avem 18.000 de biserici şi numai 425 de spitale, dar stăm şi privim cum fraţii noştri mor pe trotuare".

Agenţia de presă Reuters notează că ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a vizitat locul incendiului, întâlnind oameni care aprindeau candele în semn de solidaritate cu familiile care sunt în doliu.

Clubul Colectiv, locul celei mai mari tragedii pe care a trăit-o Bucureştiul în ultimii ani, s-a transformat într-un altar de lumânări. Supravieţuitorii s-au întors ca să aprindă lumânări pentru cei care nu au reuşit să se salveze. Cu flori şi lumânări au mers în scuarul clubului nu doar rude, prieteni sau cunoştinţe ale victimelor, ci şi persoane care au aflat la ştiri despre tragedie şi au hotărât să aducă un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa, scrie Jurnal de Chişinău.

Flori şi lumânări au fost depuse de asemenea în mai multe oraşe din România, precum Sibiu, Buzău şi Timişoara, adaugă cotidianul moldovean.

Românii au plâns, au înjurat şi s-au rugat duminică pentru victimele incendiului de la Club Colectiv, în timp ce medicii au avertizat că bilanţul ar putea creşte "semnificativ" deoarece mulţi răniţi au arsuri grave, scrie la rândul său agenţia de presă americană Associated Press, adăugând că oamenii foarte credincioşi de la ţară s-au rugat în biserici şi au ţinut un moment de reculegere.

Polemica a luat amploare în weekend, presa acuzând proprietarii clubului şi autorităţile de "iresponsabilitate", comentează publicaţia franceză Liberation, menţionând că între 200 şi 400 de tineri participau la un concert rock când a izbucnit incendiul, de la focurile de artificii folosite în interiorul clubului.Treizeci de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanşat vineri seară, în clubul bucureştean Colectiv, de la artificii aprinse în faţa scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un total de 146 de răniţi au fost internaţi în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind în stare gravă sau critică, iar prognosticul medicilor în cazul acestora fiind foarte rezervat.

Un număr de 137 de răniţi mai erau internaţi, duminică seară, în spitalele Capitalei, potrivit Ministerului Sănătăţii.

 

Loading...
Comenteaza