Medic stabilit în străinătate: "Răniţii din Colectiv nu ar fi fost trataţi mai bine nici în Franţa, nici în Belgia"

Medic stabilit în străinătate:
Medicul român Ciprian Isacu, stabilit în Franţa, a declarat, într-o conferinţă la Spitalul Elias, că răniţii din Colectiv nu ar fi fost trataţi mai bine nici în Franţa, nici în Belgia şi i-a felicitat pe medicii de la Bucureşti.

Ciprian Isacu, şef al Şectiei de arşi de la Centrul Spitalicesc Universitar din Bordeaux, care a participat la eforturile de salvare a răniţilor în incendiul din clubul Colectiv, a vorbit luni, la Spitalul Elias, despre doctorii români: "Jos pălaria pentru ceea ce am văzut, pacienţii nu ar fi fost trataţi mai bine nici în Franţa, nici în Belgia. Probabil vom mai transfera pacienţi în străinătate, pentru că i-am văzut (pe medici, n. red.) epuizaţi şi să le mai uşurăm munca".

"Nu dăm lecţii, nu dăm indicaţii. Deşi lucrez de 23 de ani cu arşii la Bordeaux, mă întreb ce am fi făcut noi, dacă reprezint un centru, poate cel mai mare din sud-vestul Franţei, în faţa unei nenorociri de talia asta. 150 este enorm. Eu sunt plecat de 23 de ani din ţară, dar aici, din punct de vedere tehnic, sunt top, din punct de vedere uman, nimic de reproşat. Arsura este o patologie foarte grea şi complicată", a spus Isacu.

El a menţionat că în Franţa costul unei zile de reanimare este de 8.500 de euro. "Totul este imprevizibil la ars. Să nu ne plimbăm cu avionul ca să facem plăcere unuia sau altuia. Fac de 23 de ani meseria şi am văzut foarte multe cazuri de arşi. Să fiţi mândri că aveţi aici adevăraţi soldaţi. Nu avem nimic să-i învăţăm. Treceţi de partea cealaltă şi vedeţi cine ar fi făcut mai mult decât au făcut aceşti medici. Jos pălăria pentru doctorii de aici!", a mai spus medicul.

Secretarul de stat Dorel Sănesc a menţionat că ar trebui să se ţină cont de părerea celor care se pricep. Managerul Spitalului Elias, Doina Dimulescu, a spus că în unitate nu sunt îngrijiţi în mod obişnuit pacienţi arşi, dar acum s-au mobilizat toţi medicii. "Am avut la dipoziţie tot ce am avut nevoie", a mai spus medicul.

Numărul pacienţilor internaţi în urma incendiului din clubul Colectiv a ajuns la 71, dintre aceştia 14 fiind în stare critică şi şapte în stare gravă, potrivit anunţului făcut, luni seară, de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe dum spre spital a mai murit o persoană. În zece zile de la tragedie au decedat alte 20 de persoane, numărul victimelor ajungând, luni, la 47.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 35 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă patru au decedat. Luni a murit, la o clinică din Israel, jurnalista şi fotografa Teodora Maftei. Tot luni, la Spitalul de Arşi din Capitală, a murit şi Liviu Zaharescu, un tânăr fotograf de concerte.

Bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache a murit duminică seară, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveţia şi care a fost întoarsă din drum. Alţi doi răniţi au decedat sâmbătă, după ce au ajuns în Olanda.

Loading...
Comenteaza