Parlamentul European a decis eliminarea tarifelor de roaming începând din iunie 2017

Parlamentul European a decis eliminarea tarifelor de roaming începând din iunie 2017
Parlamentul European a adoptat, marţi, noul pachet telecom, care prevede interzicerea taxelor suplimentare pentru roaming la utilizarea telefoanelor mobile în alte state din UE, începând cu iunie 2017, precum şi noi reguli privind dreptul la acces internet.

"Abolirea taxelor de roaming a fost aşteptată de multă vreme de toată lumea: oameni obişnuiţi, start-up-uri, IMM-uri şi multe alte tipuri de organizaţii. Datorită acestui acord, Europa va deveni singura regiune din lume care va garanta legal internetul deschis şi neutru. Principiul neutralităţii internetului se va aplica direct în cele 28 de state membre. Şi va asigura faptul că nu vom avea internet cu două viteze", a declarat raportorul Pilar del Castillo, în dezbaterea dinaintea votului, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.

Prin respingerea amendamentelor la poziţia Consiliului în prima lectură, deputaţii au adoptat noua legislaţie.

Taxele de roaming pentru a suna, trimite mesaje text şi a utiliza internet mobil în altă ţară din UE vor fi interzise astfel începând cu 15 iunie 2017.

Începând cu 30 aprilie 2016, taxele de roaming (adăugate la preţul plătit acasă) nu trebuie să depăşească 0,05 euro pe minut pentru apelurile vocale, 0,02 euro pentru mesajele text (SMS) sau 0,05 euro pe megabyte la utilizarea internetului mobil.

Dacă operatorii pot dovedi că nu pot recupera costurile şi că acest lucru afectează preţurile interne, autorităţile naţionale de reglementare îi pot autoriza să impună taxe suplimentare minime în circumstanţe excepţionale, pentru a acoperi aceste costuri. Deputaţii au primit garanţii că aceste autorităţi naţionale vor avea instrumente pentru a amenda sau a respinge aceste taxe suplimentare, arată sursa citată.

Pentru a proteja industria de abuzuri cum ar fi "roamingul permanent", operatorii pot în anumite condiţii să fie autorizaţi să aplice o taxă modică, mai mică decât limitele actuale, conform unei politici de "uz corect", detaliile urmând să fie definite de Comisie împreună cu regulatorii din telecom.

Noua lege va obliga companiile care oferă acces la internet să trateze tot traficul în mod egal, fără să blocheze sau să încetinească livrarea conţinutului, a aplicaţiilor sau a serviciilor transmise de anumiţi emiţători sau recipienţi, dacă acest lucru nu este cerut de sentinţe judecătoreşti sau de legi sau dacă aceste decizii nu sunt luate pentru a preveni aglomerarea reţelei sau pentru a combate atacurile cibernetice. Dacă sunt necesare astfel de măsuri de management al traficului, ele vor trebui să fie "transparente, nediscriminatorii şi proporţionale", şi să nu dureze mai mult decât este necesar.

Un operator va putea, totuşi, să ofere servicii specializate (cum ar fi calitatea crescută a internetului necesară pentru unele servicii), dar doar cu condiţia că acest lucru nu va avea un impact asupra calităţii generale a internetului.

Conform comunicatului, deputaţii s-au asigurat că furnizorii de internet vor fi obligaţi să ofere utilizatorilor care semnează contracte de internet fix sau mobil explicaţii clare privind vitezele de descărcare şi încărcare (comparativ cu vitezele anunţate) la care se pot aştepta în realitate. Orice diferenţă semnificativă va activa dreptul de terminare a contractului sau de a primi compensaţii. Autorităţile naţionale de reglementare vor fi responsabile cu verificarea acestor situaţii pentru a vedea dacă diferenţa reprezintă o încălcare a contractului sau nu.

 

Loading...
Comenteaza