Realitatea TV Cluj: Este oficial. Crimeea a fost anexată Rusiei. Ce spune Putin VIDEO

Realitatea TV Cluj: Este oficial. Crimeea a fost anexată Rusiei. Ce spune Putin VIDEO
Este oficial. Crimeea a fost anexată Rusiei. O decizie istorică pentru Europa. Într-un discurs maraton Vladimir Putin a trecut în revistă istoria acestei regiuni, despre care a spus că a fost a Rusiei dintotdeauna. Preşedintele rus s-a declarat în favoarea anexării peninsulei şi a acuzat Occidentul de iresponsabilitate în gestionarea crizei din Ucraina.

În faţa Dumei de stat, dar şi a întregii lumi, preşedintele Putin a vorbit despre istoria Crimeei: "Crimeea a fost dată ca un sac de cartofi", "Crimeea a fost întotdeauna o parte integrantă a Rusiei" sau "Acum este doar o formalitate pentru că toţi am aparţinut Uniunii Sovietice" sunt câteva dintre declaraţiile acestuia.

Vladimir Putin a acuzat politicienii ucraineni de lovitură de stat: "Pentru schimbarea puterii există proceduri, dar cei din Ucraina au avut alte scopuri, au pus la cale o lovitură de stat. Au folosit violenţa şi teroarea; Cine a dus la executarea acestor lucruri? Neonazişti".

Tot liderul de la Kremlin a afirmat că drepturile etnicilor ruşi au fost restrânse ori încălcate în mod repetat. A precizat însă că vrea să păstreze cu Ucraina o relaţie de bună vecinătate. "Privim Ucraina ca pe un vecin bun, dar vorbitorii de limba rusă au vrut ca dreptul lor să fie asigurat conform dreptului internaţional. Am văzut încercări de a interzice limba rusă, de a asimila populaţia", spune el.

Preşedintele rus a criticat comunitatea internaţională care susţine că referendumul din Crimeea a fost ilegal şi că Rusia a invadat peninsula. Putin spune că liderii din Vest au standarde duble şi că nu a fost vorba de o intervenţie militară a Rusiei. "Nu-mi aduc aminte de un precedent cu o invazie în care nu s-a tras niciun foc; Partenerii noştri conduşi de SUA preferă să folosească mână forte si cred ca sunt alesi de Dumnezeu să decidă soarta altor oameni", susţine Putin. "Vrem relaţii cinstite, dar am fost înşelaţi. Totul s-a petrecut în spatele uşilor, doar că au vrut şi vor ca NATO să se extindă căre Est. Au spus că nu este treaba noastră (...) Rusia e o ţară activă şi trebuie să fie luată în calcul şi respectată".

Loading...
Comenteaza