8 milioane de lei pentru centrul de hematologie de la Cluj

8 milioane de lei pentru centrul de hematologie de la Cluj

PSD Cluj anunţă că Guvernul României va da bani de la bugetul național pe 2019 pentru diverse investiţii în sistemul medical din Cluj-Napoca. 

În bugetul naţional pentru 2019 sunt prevăzuţi 8 milioane de lei pentru finanțarea obiectivului. "Municipiul Cluj-Napoca este cel mai important centru medical din Ardeal, expertiza medicilor și performanțele cadrelor universitare din domeniu certificând această realitate. #ClujulSănătos este o prioritate pentru comunitatea noastră și pentru social-democrații din Cluj.

În perioada următoare, reprezentanți ai guvernului vor anunța noi investiții în domeniul medical, în Cluj, după ce în bugetul din 2019 a fost cuprinsă finanțarea obiectivului de investiții demolare zoobaza existentă și construire clădire hematologie S+P+3E pe amplasamentul acesteia, la Institutul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuță, Cluj-Napoca", a declarat deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj.

Proiectul Clinicii de Hematologie, de pe vremea guvernului Cioloş

Proiectul Clinicii de Hematologie a fost iniţiat în urmă cu trei ani, în timpul guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloş, la propunerea fostului ministru al Sănătăţii, clujeanul Patriciu Achimaş Cadariu. Lucrările au demarat în iulie 2017, în mandatul ministrului Florian Bodog, iar până în prezent au fost alocaţi 3,39 milioane de lei dintr-un total de 29,6 milioane de lei necesari. 

„Reprezentând o investiție inițială a Ministerului Sănătății de 4,2 milioane euro, clinica de la Cluj va extinde semnificativ capacitatea de transplant de măduvă la nivel național și va permite tratarea pacienților care suferă de afecțiuni maligne ale sângelui, precum leucemia. În cazul acestora, transplantul de măduvă este o procedură medicală complexă, dar vitală", declarau reprezentanţii MS, la deschiderea şantierului. 

Spitalul Regional de Urgenţă de la Cluj

Horia Nasra spune că guvernul Dăncilă nu ignoră proiectul Spitalului Regional de Urgență. "Cât privește SRU Cluj, în 2019 se lucrează la documentația tehnică, un pas important și necesar pentru începerea lucrărilor propriu-zise”. 

Loading...
Comenteaza