Adrian Oros a demisionat din funcţia de prorector al USAMV

 Adrian Oros a demisionat din funcţia de prorector al USAMV
Deputatul PNL Adrian Oros şi-a depus demisia din funcţia de prorector al Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV). El îşi motivează gestul prin intenţia de a nu implica universitatea în disputa sa cu un coleg din instituţie, ajuns director în minister.

„Pentru a nu implica USAMV în disputa dintre mine, ca deputat şi membru al comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor şi persoane din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, am găsit de cuviinţă să-mi în aintez demisia din funcţia de prorector al USAMV", a declarat Oros. El a solicitat recent ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu, să-l demită din funcţie pe directorul general Ioan Groza (cadru didactic la USAMV), care, în calitate de manager al proiectului POSDRU „Îmbunătăţirea calităţii sistemului naţional de învăţământ superior în conformitate cu schimbările societăţii bazate pe cunoaştere şi cu dinamica pieţei muncii", realizat în parteneriat cu patru universităţi din ţară, printre care şi USAMV, a invitat la Predeal conducerile celor patru universităţi la o întâlnire de peerlearning, având ca tematică „Facilitarea inserţiei în piaţa forţei de muncă a absolvenţilor de învăţămînt universitar" pigmentată cu... dansatoare exotice.

Prin intermediul unei scrisori deschise, în care îi cere ministrului Câmpeanu să-l demită pe Groza, Oros îi sugerează şefului învăţământului românesc că poate n-ar fi rău să se gândească chiar la o demisie. „Având în vedere că, prin organizarea acestei acţiuni neonorante, domnul Groza a compromis membrii comunităţii academice din patru Universităţi de prestigiu din România, a pus semne de întrebare asupra modului de derulare a tuturor proiectelor POSDRU coordonate de către MECS şi pentru că astfel s-a mai dat o palmă imaginii Ministerului condus de dumneavoastră, domnule Sorin Cîmpeanu, nu luaţi în considerare o eventuală demisie? Vă întreb acest lucru deoarece activităţile din ultima perioadă desfăşurate de către responsabilii din MECS au dus la prăbuşirea totală a credibilităţii instituţiei pe care o conduceţi", a afirmat Oros, făcând referire şi la recentul scandal generat de afirmaţiile controversate ale fostului secretar de stat Vasile Şalaru.

 

Loading...
Comenteaza