Anul Neamţului. Retrospectiva anului politic 2014 (II)

Anul Neamţului. Retrospectiva anului politic 2014 (II)
Dincolo de orice dubiu, anul politic 2014 a fost anul lui Klaus Iohannis. Trei au fost evenimentele politice majore ale anului: ruperea USL, fuziunea PNL-PDL şi alegerile prezidenţiale. Neamţul a fost pivotul ruperii USL, a semnat, împreună cu Vasile Blaga, certificatul de naştere al noului PNL şi a câştigat bătălia pentru Cotroceni.

Aprilie

Traian Băsescu îşi mai oferă o dată serviciile pentru job-ul de premier. „Cert este că nu sunt încă destul de în vârstă încât, dacă cineva m-ar ruga să pun ţara pe şine, nu aş face-o, un an de zile, pe contract", se laudă preşedintele. După ce a boicotat mitingul PDL de la Cluj, alegând să participe la o dezbatere a Fundaţiei Mişcarea Populară, Emil Boc tratează cu totul altfel mitingul PMP de la Bucureşti, căruia îi transmite un mesaj video de susţinere. Neacceptat pe lista UDMR, Tokes Laszlo ajunge la concluzia că nu poate rămâne „fără coledzi" şi, cum în şansele propriului partid, PPMT, nu are încredere, acceptă oferta, venită de la premierul Ungariei, Orban Viktor, a unui loc eligibil pe lista FIDESZ pentru Parlamentul European. Ponta mai face o profeţie şi spune că după alegerile prezidenţiale se va retrage din politică. Alegerile interne din Ungaria provoacă îngrijorare în România: partidul extremist Jobbik strânge peste 20% din opţiunile exprimate la urne. „Eu nu mă dezic nici de Adrian Duicu, nici de Prioteasa, nici de toţi ceilalţi care, doar pentru că sunt din judeţe unde PSD-ul stă foarte bine, au probleme, ştiam cu toţii acest lucru că asta se va întâmpla până în noiembrie", îşi apără Ponta baronii locali ajunşi pe mâna DNA, acuzând existenţa unei vânători de baroni.

„Apăsările domnului Ponta îl privesc în mod direct. Personal nu mă simt vânat de DNA şi nici n-am de ce să fiu căutat de procurori. Nu mi se pare că ar exista o campanie naţională a DNA împotriva preşedinţilor de consilii judeţene (CJ). Dacă oamenii aceia au făcut ceva, să plătească", afirmă preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu. Mircea Diaconu câştigă războiul cu ANI. Curtea de Apel Bucureşti decide, prin sentinţă definitivă, că actorul poate candida în alegerile din 25 mai. Prezent la Cluj, şeful PNL Crin Antonescu nu vrea să audă de vreo alianţă cu PDL. „Gândiţi-vă că noi abia am terminat o alianţă şi s-a terminat nefericit. Nu ardem de dorinţa să facem alte alianţe. (...) Dreapta în jurul PDL e greu de imaginat dacă nici idolul lor, nici ctitorul lor, Traian Băsescu, nu-i mai ia în calcul", spune Antonescu. În ce priveşte migrarea PNL la PPE, aceasta este doar o „declaraţie hazardată" a lui Sorin Frunzăverde, în accepţiunea preşedintelui liberalilor. Băsescu dovedeşte, la rândul său, aptitudini profetice. În opinia sa, Klaus Iohannis ar fi „o soluţie pentru liberali" mai bună decât Antonescu pentru alegerile prezidenţiale. „Eu sunt pe primul loc doar ca să trag lista, voi candida la Preşedinţie", afirmă, sigur pe el, Mihai Răzvan Ungureanu, la Cluj.

Mai

Băsescu mai inovează o dată în politica dâmboviţeană, devenind primul preşedinte în funcţie care face campanie electorală în mod explicit, fotografiindu-se îmbrăcat într-un tricou pe care scrie „Vote for PMP" sub sigla partidului, în timpul campaniei electorale oficiale pentru alegerile europene. Vasile Dâncu defineşte europarlamentarele: „E turul preliminar pentru prezidenţiale". Strategia lui Vasile Blaga dă roade. Rocada care l-a pus candidat pe Daniel Buda în locul lui Rareş Niculescu îl scoate pe Emil Boc în stradă la împărţit de pliante şi pixuri alături de echipa de campanie a PDL. Avea să fie ultima campanie electorală pe care democrat-liberalii o făceau îmbrăcaţi în portocaliu sub sigla PDL. „E cunoscut faptul că domnul Antonescu şi cu mine facem o echipă foarte bună. Ideea tandemului nu e nouă, dar am reluat-o special pentru această campanie, o vom duce mai departe şi în următoarea campanie", declară Klaus Iohannis, referindu-se la tandemul Antonescu, preşedinte - Iohannis, premier. „Îmi dau demisia dacă PNL obține sub 20%. Îmi dau demisia din fruntea PNL şi dacă obținem și 19,9% la europarlamentare", anunţă Antonescu. Nici în cele mai favorabile sondaje de opinie PNL nu atinge 17%.

În toiul discuţiilor despre unificarea dreptei, vicepreşedintele PNL Norica Nicolai face notă discordantă. „Trebuie să renunţăm la alianţe, PNL e singurul partid cu adevărat de dreapta în România. Dacă ar fi să unificăm dreapta, am face-o tot cu FSN. La fel ca PSD, PDL şi PMP provin tot din FSN, balaurul cu trei capete. Eu sunt pentru politica prin noi înşine", spune Nicolai. Tăriceanu încearcă să revină în PNL pe uşa din dos şi depune o cerere de reînscriere în partid la conducerea PNL Satu-Mare, care tocmai fusese demisă. „Ipotetic nu putem exclude nimic, dar nu este un scenariu pe care mi-l doresc să candidez la prezidenţiale. Mă simt mai puţin pregătit pentru funcţia de preşedinte decât pentru cea de premier", declară Iohannis. Exit-poll-urile dau PSD la 40%, iar PNL sub pragul auto-impus de Antonescu de 20%. Rezultatul îl face pe Ponta mărinimos: „De mâine suntem dispuşi să ne aşezăm la masă cu liderii PNL care cred în USL, pentru a porni de acolo de unde am lăsat proiectul început în 2012. Este o mână întinsă pe care sunt convins că foarte mulţi o aşteaptă, este întinsă fără niciun fel de dorinţă de a profita de acest moment", anunţă şeful PSD. Plasat de exit-poll-uri sub pragul electoral, Mihai Răzvan Ungureanu se umflă în pene şi prevede viaţă lungă partidului său. „Partidul Forţa Civică nu este un proiect al europarlamentarelor, este un proiect pe termen mediu şi lung, va fi un partid la guvernare în 2016 şi este un partid care acum se pregăteşte pentru a doua mare înfruntare, foarte importantă, din toamna târzie a acestui an, şi anume alegerile prezidenţiale", anunţă MRU. Aveau să fie primele şi ultimele alegeri în care PFC a participat sub propria flamură. Peste mai puţin de două luni MRU se înscria, cu partid cu tot, în PDL.

Antonescu nu mai aşteaptă rezultatele oficiale şi îşi anunţă demisia din fruntea partidului. Gestul său e copiat de Iohannis, care abandonează cea de a doua poziţie la comandă. La Cluj, PDL şi PNL sunt depăşite de UDMR. În Cluj-Napoca liberalii obţin doar cu două voturi mai mult decât Mircea Diaconu, însă actorul depăşeşte PMP cu aproape două procente. Rămas, totuşi, interimar la comanda partidului până la congres, Antonescu transmite proaspăt aleşilor europarlamentari să abandoneze grupul ALDE şi să se alăture, în forul de la Bruxelles, grupului PPE. Verdictul în privinţa fostului prezidenţiabil USL vine din partea lui Ion Iliescu: „Este o lichea şi un om lipsit de substanţă şi prezenţă politică serioasă. Nu mai avea niciun fel de autoritate nici în partid, nici în societate. S-a angajat cu o mare responsabilitate pe un drum periculos. Şi-a încheiat cariera politică Crin Antonescu. Absolut. Nu mai are credit nici în PNL, nici în societate. Cu aceasta a luat sfârşit drumul său de om în politică". Liberalii îşi programează congresul extraordinar în luna iunie. Primul care îşi anunţă candidatura la preşedinţia formaţiunii este Ludovic Orban. Se anunţă rezultatele finale ale alegerilor, Clujul are doi europarlamentari: Daniel Buda, cu buletin de Cluj şi Norica Nicolai, membră a organizaţiei PNL Floreşti. PNL are 15%, PDL 12,3%. Mircea Diaconu strânge voturi cât pentru două mandate şi depăşeşte UDMR şi PMP.

PNL şi PDL demarează negocieri pentru fuziune. Emil Boc sare ca ars: „Recomandarea mea pentru toată lumea, din experienţă, ar fi ca până în ianuarie 2015 să vorbim de o alianţă PNL-PDL, una deschisă şi celorlalte forţe de dreapta, şi nu închisă, care să conducă la câştigarea alegerilor prezidenţiale. (...) Cred că dacă avem înţelepciune, până în ianuarie 2015, nimeni nu mai vorbeşte de fuziune, ci vorbeşte de alianţă în vederea câştigării alegerilor prezidenţiale". El se teme că o eventuală fuziune ar deschide fronturi interne pentru funcţii şi pentru sigla viitorului partid. Iohannis îşi anunţă candidatura la preşedinţia PNL, la fel face şi Ioan Ghişe. Orban renunţă. Bombă în PNL Cluj: liderul interimar al organizaţiei, preşedintele consiliului judeţean (CJ) Horea Uioreanu este reţinut de procurorii DNA şi apoi arestat preventiv pentru acuzaţii de corupţie. Mihai Seplecan, cel care a pierdut la masa verde conducerea organizaţiei judeţene, se grăbeşte să-i ia locul în fruntea CJ şi obţine votul de sprijin al Delegaţiei Permanente în acest sens. Crin Antonescu îşi anunţă abandonul şi din competiţia prezidenţială. „Astăzi am văzut un gest al unui mare om politic: Crin Antonescu. Am asistat la un gest unic, în ultimii 24 de ani, făcut de un om politic cu o poziţie foarte puternică, foarte bine plasat, care a renunţat la toate acestea pentru a întări partidul", vine imediat reacţia lui Iohannis. Marius Nicoară preia conducerea interimară a PNL Cluj şi bate palma cu omologul său din fruntea PDL, Daniel Buda, pentru susţinerea lui Seplecan la conducerea interimară a CJ. Adrian Papahagi îşi anunţă intenţia de a candida la preşedinţia PMP.

Loading...
Comenteaza