Anunțul pe care pesediștii din Cluj nu ar fi vrut să îl audă. PRO România, peste PSD

Anunțul pe care pesediștii din Cluj nu ar fi vrut să îl audă. PRO România, peste PSD
| Foto: Diana Cîmpean

Aurelia Cristea, vicepreședintele PRO România, a declarat că organizaţia Cluj îşi propune ca partidul condus de fostul premier Victor Ponta să depăşească, la nivel local, scorul obţinut de PSD la alegerile europarlamentare.

"Ne propunem, la Cluj, să batem PSD-ul la următoarele alegeri, inclusiv la cele europene, pentru că nu e aşa de greu şi cred că orice om care a votat până acum PSD, văzând că au fost eliminaţi toţi oamenii competenţi din partid şi că nesimţirea şi tupeul s-au ridicat la rang de valori, va vota PRO România.

La Cluj-Napoca (vom bate PSD- n. red.) cu siguranţă şi sperăm ca şi pe judeţ. Este un obiectiv pe care ni-l propunem şi sperăm să reuşim încă din această etapă, a europarlamentarelor, având în vedere numeroasele discuţii pe care le-am avut cu foşti colegi de la PSD care nu se mai regăsesc acolo, dar şi cu persoane noi, care nu au mai făcut politică sau care se văd cel mai bine reprezentaţi de candidaţii noştri la Parlamentul European", a afirmat Aurelia Cristea luni, într-o conferinţă de presă.

Fostul ministru pentru dialog social în Guvernul Ponta a mai spus că Pro România va trimite în Parlamentul European cei mai buni oameni pe care țara noastră îi poate avea în acest for:

"Pe primele patru locuri sunt trei foşti prim-miniştri şi un comisar european care a avut una dintre cele mai bune activităţi. Corina Creţu este comisarul european care a ocupat cel mai important portofoliu pe care l-a deţinut un reprezentant al României în funcţia de comisar, acel al dezvoltării, şi care a gestionat cel mai mare buget la nivel european", a adăugat Aurelia Cristea.

Vicepreşedintele Pro România susţine că partidul pe care îl conduce va îmbina politicile liberale cu cele sociale pentru prosperitatea ţării: "Pro România este o alternativă social-democrată, orientată spre Europa, progresistă, dar care va şti, aşa cum a dovedit, să adopte acele măsuri liberale de care are nevoie mediul de afaceri pentru a se dezvolta. Aceste lucruri nu se exclud - măsurile liberale cu măsurile sociale -, dimpotrivă", a conchis Cristea.

Totodată, candidatul PRO România Cluj la europarlamentare, antreprenoarea Sirgina Luca, a declarat că va urmări diminuarea birocraţiei în procesul de absorbţie a fondurilor europene, astfel încât banii să poată fi accesaţi mai uşor.

"Ca antreprenor, am conştientizat importanţa atragerii de fonduri europene, atât în domeniul privat, cât şi în domeniul public. Oamenii care doresc să înceapă o afacere de multe ori se lovesc de un zid, motiv pentru care eu mi-aş propune să lucrez foarte mult în această direcţie, în care să reuşim să debirocratizăm tot ce înseamnă accesarea de fonduri. Mi-aş dori să găsim soluţii pentru a putea simplifica ghidul solicitantului, pentru a putea avea acces la informaţii mai puţin ambigue şi în general ca aceşti bani europeni să ajungă exact acolo unde este necesar", a transmis Sirgina Luca.

Un alt obiectiv al organizaţiei Pro România Cluj este creşterea fondurilor alocate de Guvern educaţiei şi cercetării, până la cinci, respectiv unu la sută din PIB.

"Am plăcerea să vorbesc din perspectiva unui om implicat într-un domeniu care a fost şi este pe buzele multora, domeniul educaţiei şi cercetării, ca prioritate naţională. Am avut o experienţă destul de îndelungată în ţările europene şi în America de Nord şi am revenit de fiecare dată în România cu o dorinţă clară de a identifica modalităţile prin care putem să transformăm şi ţara noastră din exportatoare de minţi, într-un loc în care să poată fi integraţi aceşti oameni", a declarat Flaviu Turcu, cadru didactic al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi coordonator al organizaţiei Pro România Cluj. 

Leonard Horvath, preşedintele organizaţiei PRO România din municipiul Cluj-Napoca, a adăugat că partidul lui Ponta urmăreşte să devină o alternativă atât pentru stânga, cât şi pentru dreapta din România:

"Suntem singurul partid care milităm pentru o campanie electorală normală, în care lumea să vină cu proiecte şi nu doar cu critici. Ne dorim şi la Cluj-Napoca să devenim o variantă credibilă politică, ne dorim să devenim o alternativă atât la PNL, cât şi la PSD. Apelăm la calm în această campanie şi aşteptăm să vină fiecare partid să-şi prezinte garnitura de profesionişti pe care vor să îi trimită în Parlamentul European", a subliniat politicianul.

Loading...
Comenteaza