"Asistăm la un schimb de generații în agricultura Transilvaniei"

"Asistăm la un schimb de generații în agricultura Transilvaniei"

Comunitatea maghiară din Transilvania are ca obiectiv prosperitatea pe pământul natal, obiectiv care merge mână în mână cu perspectivele dezvoltării durabile, susține europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler.

Sumele alocate României pentru pilonul I al Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv pentru plățile directe, vor crește în următorul cadru financiar al UE pentru perioada 2021-2027, a anunțat europarlamentarul, la Arad, la Întâlnirea Asociațiilor de Agricultori din Bazinul Carpatic.

”Vestea bună este că vorbim despre o creștere, e adevărat moderată, a sumelor alocate pentru România pentru plățile directe. Fondul destinat României va fi de 13,5 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 0,6 % față de sumele din actualul ciclu bugetar. Avem însă și o veste mai puțin bună, și anume că suma alocată pentru dezvoltarea rurală va fi mai mică cu 1 miliard de euro.

Aceasta va scădea de la 7,9 miliarde de euro la 6,7 miliarde,cu 15,3%. Deocamdată nu s-a luat decizia finală, în Parlamentul European, dar și între țările membre existând o atmosferă tensionată cu privire la acest subiect. Bineînțeles, noi considerăm că este de neacceptat ca România să primească mai puține fonduri pentru dezvoltare rurală”, a afirmat Iuliu Winkler. 

El a arătat că cel mai probabil implementarea modificărilor aduse PAC va întârzia. ”Deciziile necesare pentru aplicarea noilor prevederi din PAC nu vor fi luate până la începutul anului 2021. Atât fermierii noștri, cât și factorii de decizie din România și din UE trebuie să fie pregătiți pentru această situație. Scopul nostru principal este să ne asigurăm că subvențiile vor fi plătite la timp și în 2021 și să fie asigurată creșterea conform calendarului stabilit”, a declarat deputatul european.

În România, subvenția medie pe suprafață este de 195 euro/ha, aceasta urmând să crească la 215 euro/hectar. De aceste plăți directe, anual, beneficiază 831.000 de ferme care dețin 9,3 milioane ha de teren agricol.

”În Parlamentul European vom folosi toate instrumentele pe care le avem pentru a determina noua Comisie Europeană să elaboreze un plan de tranziție pentru 2021 prin care să se asigure plata la timp a subvențiilor pe suprafață”, a subliniat Winkler.

Europarlamentarul a mai vorbit despre noutățile pe care le va aduce noua PAC, în special cele legate de protecția mediului și introducerea tehnologiilor ecologice. ”Noua PAC este foarte preocupată de introducerea tehnologiilor care protejează mediul înconjurător, de agricultura ecologică.

UDMR susține criteriile de sustenabilitate, dar trebuie să fim atenți ca acestea să fie simple și accesibile și pentru fermierii mici. Pentru noi, reducerea birocrației, dezvoltarea unui sistem simplu, transparent și accesibil sunt obiective deosebit de importante”,  a spus Winkler.

Un subiect abordat a fost schimbul de generații care se petrece în agricultura europeană, fenomen care se petrece și în România. ”Este o provocare mare. În paralel cu schimbarea generațiilor, avem nevoie și de o schimbare de mentalitate. Comunitatea maghiară din Transilvania are ca obiectiv prosperitatea pe pământul natal, obiectiv care merge mână în mână cu perspectivele dezvoltării durabile”, a precizat europarlamentarul.

Loading...
Comenteaza