Astăzi are loc o nouă şedinţă de Guvern. Ce se întâmplă cu ordonanţa pe amnistie şi graţiere

Astăzi are loc o nouă şedinţă de Guvern. Ce se întâmplă cu ordonanţa pe amnistie şi graţiere

Guvernul a publicat încă de joi ordinea de zi a şedinţei de astăzi, pe aceasta figurând un proiect de lege şi cinci proiecte de hotărâri.

 

Potrivit ordinii de zi a şedinţei de vineri, membrii Executivului vor dezbate un proiect de lege pentru acceptarea Deciziei Consiliului (EU, Euratom) 2018/994, adoptată la Bruxelles, la 13 iulie 2018, de modificare a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, anexat la Decizia 76/787/CECO, CEE, Euratom a Consiliului din 20 septembrie 2018.

De asemenea, vor fi discutate următoarele proiecte de hotărâri:

1. Proiect de hotărâre privind actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului pentru un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Unitatea Militară 0854 Fălticeni

2. Proiect de hotărâre privind darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" al judeţului Brăila, a unui imobil trecut în proprietatea publică a statului, precum şi înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

3. Proiect de hotărâre pentru actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Galaţi din subordinea Ministerului Afacerilor Interne

4. Proiect de hotărâre privind trecerea unei construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Mihail Grigore Sturza" al judeţului Iaşi, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, precum şi actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

5. Proiect de hotărâre privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale imobilului aflat în domeniul public al statului şi pentru transmiterea acestuia, din administrarea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău

”Proiectele de acte normative şi documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul şedinţei Guvernului României”, precizează Executivul.

Dăncilă spune că nu va accepta OUG pe aministie şi graţiere dacă nu e asumată de ministrul Justiţiei

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, într-o discuţie informală joi cu presa, că nu a văzut până în prezent un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru amnistie şi graţiere, însă nu va accepta un astfel de act normativ dacă nu este asumat de ministrul Justiţiei şi bine analizat de şeful Guvernului.

Aceasta a adăugat că nu a văzut până acum un proiect de OUG pentru aministie şi graţiere, iar ministrul Tudorel Toader i-a spus că nu are un astfel de act normativ.

Referitor la acest subiect ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a reiterat, joi, ideea potrivit căreia tot ceea ce a declarat anterior referitor la o posibilă OUG pe amnistie şi graţiere rămâne valabil şi acum, infirmând că a discutat vreodată de un "draft".

"Am vorbit eu de un draft? V-am spus eu de foarte multe ori că râmân valabile răspunsurile date la această problematică. V-am spus. Şi astăzi vă dau acelaşi răspuns. Tot ceea ce în precedent am afirmat cu privire la amnistie, graţiere, rămâne şi este valabil şi astăzi. Dacă nu ţineţi minte, şi este în natura umană să uităm, ne documentăm şi nu îl întrebăm pe acelaşi , de fiecare dată când îl întâlnim, aceeaşi problematică", a declarat Tudorel Toader joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ministrul Justiţiei a declarat anterior, în nenumărate rânduri, că nu i-a cerut nimeni un astfel de proiect de ordonanţă de urgenţă şi că nu au fost discuţii în acest sens.

Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, a spus că amnistia este necesară pentru ca România să nu mai fie sancţionată la CEDO, susţinând că s-au făcut unele reglări cu recursul compensatoriu, dar ministrul Justiţiei nu poate să construiască peste noapte penitenciare. Şi preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, la CN PSD, că nu ştie când sau cum dar PSD - ALDE are obligaţia să dea un OUG pe amnistie şi graţiere pentru a fi reparate toate nedreptăţile care s-au făcut în Justiţie.

La începutul acestei luni, Dăncilă a exclus o ordonanţă de urgenţă pe amnistie şi graţiere, până la finalul anului, spunând că nu are pe masă acest act normativ şi nu a discutat cu nimeni despre acest proiect.

Întrebată punctual dacă exclude o ordonanţă de urgenţă pe amnistie şi graţiere, până la finalul anului, premierul a spus: "Da (...) V-am spus că nu am pe masă acest act normativ, nu am discutat cu nimeni despre amnistie şi graţiere".

Loading...
Comenteaza