Au cerut Guvernului să-l demită pe prefect. Ce spune Vușcan

Au cerut Guvernului să-l demită pe prefect. Ce spune Vușcan
Demersul aparține liberalilor Horia Şulea, primarul comunei Floreşti, şi Adrian Oros, deputat, pe fondul crizei gunoaielor din comuna clujeană. Prefectul a refuzat să declare stare de alertă în Floreşti.

Horia Şulea, primarul comunei Floreşti şi deputatul PNL Adrian Oros cer Guvernului României demiterea din funcţie a reprezentantului său în teritoriu, prefectul Gheorghe Vuşcan. Solicitarea eliberării din funcţie vine pe fondul unor acţiuni concentrate ale prefectului, informează cei doi printr-un comunicat de presă.

"Atacarea în contencios administrativ a unor acte ale Legislativului local este apanajul prefectului, dar trebuie uzitat de acest atribut fără a abuza de el", a spus primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.

Horia Şulea aminteşte că, în ceea ce priveşte deblocarea situaţiei privind colectarea deşeurilor de pe raza comunei Floreşti, la finele lunii august, a făcut un nou demers pentru declararea stării de alertă, însă solicitarea a fost respinsă.

"Administraţia locală floreşteană a fost îndrumată să folosească rampa privată de la Pata Rât. Însa, acest lucru, ar însemna acceptarea unui monopol şi o serie de cheltuieli imense pe care ar urma să le suporte floreştenii în favoarea operatorului privat al rampei", se arată în comunicatul celor doi liberali.

"Transportul deşeurilor la o rampă din afara judeţului presupune o staţie de transfer. Am demarat autorizarea unei staţii la nivelul comunei Floreşti, dar acest lucru, din cauza birocraţiei, durează. Din păcate nu înţeleg de ce situaţia de la Floreşti este judecată cu altă măsură decât altele similare. Concret e vorba de situaţia de la Dej, unde s-a aprobat Starea de Urgenţă şi s-a permis crearea unei staţii temporare de transfer. Şi, mai mult, la nivelul judeţului Bistriţa Năsăud, care a realizat o celulă de stocare dar aceasta s-a umplut deja de deşeuri, s-a creat un blocaj pe această linie şi s-a declarat starea de urgenţă la nivelul judeţului", a spus primarul comunei Floreşti.

"Nu în ultimul rând mi se pare cel puţin deplasat faptul ca prefectul Vuşcan să trimită o comunitate de peste 30.000 de locuitori precum Floreştiul să îşi depoziteze deşeurile pe o rampă temporară unde are acces doar municipiul ori pe o rampă privată unde costurile s-au majorat de peste 10 ori sau pe rampe care nu sunt autorizate şi vor obţine avizele necesare peste 5-7 ani, precum cele din SMID. Acestea nu sunt soluţii, ci bătaie de joc la adresa unei comunităţi care a decis ca eu să îi reprezint interesele. Iar aceste interese ale comunităţii în ceea ce priveşte o dezvoltare sănătoasă mă obligă să cer Guvernului României demiterea reprezentantului său în teritoriu, prefectul Gheorghe Vuşcan, care în ultimii ani nu a făcut altceva decât să desconsidere prin acţiunile sale o comunitate de peste 30.000 de oameni", a spus primarul Horia Şulea.

"Revin la una din intervenţiile mele precedente unde îl avertizam pe prefectul Vuşcan să-şi îndeplineasca obligaţiile de serviciu care-i revin conform fişei postului, în problema avizului pentru declararea stării de alertă în conformitate cu solicitarea Primăriei Floreşti, fundamentată pe prevederile art. 2 lit. j coroborate cu art.24 lit. c ale OUG21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, şi care a fost făcută în scopul amenajării unei staţii temporare de transfer (transbordare) deşeuri menajere, pentru a debloca situaţia gunoaielor în comuna Floreşti, judeţul Cluj, al cărei locuitor sunt, obligaţie legală de care nu a ţinut cont, dovedind pe această cale că nu înţelege diferenţa între noţiunea de înalt funcţionar public şi politician subordonat unor interese locale de partid.

Domnul Vuşcan "fură" astfel startul campaniei electorale şi blochează pe cale de consecinţă rezolvarea problemei gunoaielor la Floreşti, tratând cu măsuri diferite localităţile Floreşti şi Dej. În iulie 2015, Comitetul local pentru situaţii de urgenţă aproba cererea din 22 iulie 2015 a primarului PSD Morar Costan, pentru instituirea situaţiei de urgenţă tot pe problema gunoaielor", a declarat deputatul PNL Adrian Oros.

Deputatul crede că astfel s-a creat o politică de discriminare pe criterii politice între măsurile de la Dej şi Floreşti. Adrian Oros îl acuză pe prefect că atacă în contencios administrativ hotărârile CL Floresti, în schimb aprobă succesiv hotărârile CL Dej, fără a ţine cont de implicaţiile bugetare şi blocarea efectivă a activităţii administrative a Primăriei Floreşti.

Prefectul Gheorghe Vuşcan a explicat pentru ZIUA de CLUJ de ce nu s-a aprobat starea de alertă în Floreşti.

Nu vreau să intru în polemici cu domnii Oros şi Şulea, ei sunt în campanie electorală. Toate comunităţile au parte de măsuri egale. Noi am întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, dar numai trei membri au votat aşa cum a cerut primarul Floreştiului, pentru intrarea comunei în stare de urgenţă, restul s-au opus ori s-au abţinut", a declarat Vuşcan.

Reprezentantul Guvernului României în judeţul Cluj a vorbit şi de situaţia de la Dej, invocată de liderii liberali, dar spune că acolo a fost vorba de cu totul altceva.

„Este o problemă comercială. Firma care colectează deşeurile menajere la Floreşti ar trebui să plătească măcar pentru trei luni pentru a fi primită la o rampă de transfer din judeţ. În aceste trei luni, primăria poate obţine autorizaţia de mediu pentru propria rampă, numai că se pare că nici nu a făcut încă o cerere în acest sens. Agenţia Judeţeană de Mediu se angajase să sprijine demersurile Floreştiului. Dejul, cu care făcea comparaţie domnul Şulea, nu a solicitat intrarea în stare de alertă; acolo consiliul local a luat o hotărâre perfect legală, de suplimentare a costurile pentru ridicarea deşeurilor. Această măsură o poate lua şi Consiliul Local Floreşti. Pe domnul Oros îl cunosc de multă vreme, m-aş fi bucurat dacă ar fi sunat înainte, dar, cum spuneam, dânsul este în campanie electorală", a mai precizat prefectul Gheorghe Vuşcan.

 

Loading...
Comenteaza