Băsescu, în război deschis cu preşedintele partidului său de suflet

Băsescu, în război deschis cu preşedintele partidului său de suflet
Conflictul care a ars mocnit în ultima jumătate de an între Traian Băsescu şi Vasile Blaga a explodat odată cu apropierea alegerilor interne din PDL. Clujul merge pe mâna lui Udrea.

Fapt inimaginabil pe vremea când partidul era condus de Emil Boc: preşedintele PDL răspunde dur unui atac la fel de dur din partea lui Traian Băsescu. Deşi nu toţi democrat-liberalii clujeni sunt de acord, se pare, că, la comanda lui Emil Boc, la congresul partidului Clujul va vota aşa cum i-a cerut Băsescu: Elena Udrea, preşedinte PDL.

Relaţiile nu tocmai cordiale dintre Traian Băsescu şi Vasile Blaga păreau să fi intrat într-o oarecare normalizare după ascensiunea fostului ministru în fruntea partidului şi mai cu seamă, după campania electorală pentru referendumul din vară, când Blaga a fost, în permanenţă, pe scenele mitingurilor electorale alături de Băsescu. Se pare, însă, că n-a fost vorba decât de un armistiţiu, odată cu apropierea alegerilor interne din partid, Băsescu a decis să se implice mai mult decât activ, susţinând-o făţiş pe Elena Udrea şi lansând atacuri vehemente la adresa lui Blaga. Acesta din urmă n-a rămas dator şi a reacţionat, consfinţind în acest fel primul conflict public între Băsescu şi un preşedinte al PDL.

Izbucnirea scandalului a avut ca punct nodal Clujul. După ce, într-o discreţie totală, Blaga s-a întâlnit miercuri, la Cluj, cu Boc, a doua zi, în biroul de pe str. Moţilor a descins însuşi Băsescu, ulterior, acesta întâlnindu-se şi cu liderii locali ai PDL la restaurantul unui hotel clujean. „Blaga a venit să-l întrebe pe Boc dacă se bagă sau nu în alegerile din partid, pe când Băsescu a venit să ne spună s-o votăm pe Udrea", a declarat o sursă implicată activ în ambele evenimente. Amintim că declanşatorul veritabilului război a fost Băsescu. După ce, aparent fără legătură cu ceea ce spunea, a lăudat-o pe Udrea în faţa presei clujene, l-a atacat indirect pe Blaga, spunând că duce partidul într-o zonă marginală a politicii. Ulterior, la un post de televiziune central, Băsescu a lansat acuzaţii mult mai directe la adresa lui Blaga, inclusiv că acesta va frauda alegerile din PDL. Şeful partidului a reacţionat ieri, reproşându-i preşedintelui ţării noua implicare în alegerile interne din PDL şi amintindu-i tocmai de sprijinul pe care i l-a dat la referendum.

Democrat-liberalii clujeni evită să comenteze disputa dintre cei doi, dar unii dintre ei nu ezită să taxeze unele afirmaţii ale lui Băsescu. „Nu sunt foarte multe de spus, fiecare să înţeleagă ce e de înţeles din evenimentele ultimelor zile. Important e ca, după 25 martie, după congres, partidul să se întărească şi să aibă capacitatea să se bată cu guvernul Ponta", s-a limitat să comenteze preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda. El a evitat să spună pe cine vor susţine clujenii la congres. „Vom vedea ce candidaturi vor mai apărea, oricum, noi susţinem candidaturile multiple. Pe de altă parte, niciodată nu s-a impus delegaţiei clujene la un congres cum să voteze, din partea conducerii filialei, sunt convins că fiecare poate judeca singur ce e mai bine pentru partid", a afirmat Buda.

Potrivit unor surse din interiorul organizaţiei, însă decizia privind modul în care va vota Clujul la congres a fost deja luată. „Băsescu ne-a spus că trebuie s-o votăm pe Udrea, Emil Boc nu iese niciodată din cuvântul lui Băsescu, iar Daniel Buda îi e vasal credincios lui Boc, aşa că delegaţia clujeană va vota cu Elena Udrea", au declarat sursele. Nici senatorul Alin Tişe n-a comentat şansele candidaţilor Blaga şi Udrea. „Cred că în momentul de faţă PDL trebuie reconstruit şi doar cu ajutorul tuturor oamenilor partidului poate fi făcut acest lucru. Mă tem ca partidul să nu păţească ce a păţit copilul cu prea multe moaşe, adică să moară. Acum avem nevoie de unitate şi de proiecte. O campanie axată pe oameni şi nu pe proiecte ar fi o greşeală, pentru că ar polariza membrii partidului. Vreau o competiţie între viziuni, proiecte şi soluţii pentru partid. Pe de altă parte, cred că e momentul în care PDL să vină cu oameni credibili, iar a fi credibil înseamnă a putea să aduci voturi, să aduni în jurul ideilor tale electoratul pierdut în 2012", a declarat Tişe.

Acesta a condamnat în schimb duelul public dintre Băsescu şi Blaga. „Aceste dispute în spaţiul public fac rău, pentru că arată că partidul e în degringoladă. Partidul n-are nevoie de războaie ci de soluţii oneste şi spun oneste, pentru că acum partidul nu mai poate oferi funcţii, e în opoziţie. După congres sper să devenim, cu adevărat, un partid de opoziţie, altfel, pierderile pe care începe să le aibă USL, nu se contabilizează cu plus la PDL. În rest, disputele personale nu le comentez", a afirmat Tişe. El s-a arătat deranjat de afirmaţia lui Băsescu, potrivit căreia PDL n-ar avea lideri care să depăşească mediocritatea politicii româneşti. „Păi dacă actuala conducere e mediocră, cum şi eu fac parte din conducerea naţională, ca vicepreşedinte al PDL, înseamnă că şi eu sunt mediocru. Foarte bine, alegerile din martie probabil vor aduce oameni mult mai valoroşi, cu rezultate politice mult mai bune, 5-6-7.000 de voturi, deci mult mai valoroşi decât cei care au strfâns 19.000 de voturi, sau peste 120.000 de voturi la alegerile locale", a comentat Tişe.

Aceeleaşi cuvinte ale lui Băsescu l-au deranjat şi pe fostul ministru şi senator Mihail Hărdău. „Probabil că, dacă nu eram mediocri, nu-l susţineam în vară, la referendum. Probabil mediocritatea ne-a întunecat raţiunea", a comentat Hărdău. El nu este de acord nici cu afirmaţia că PDL n-are avea prezidenţiabili pentru 2014. „Nu se ştie niciodată de unde poate apărea un candidat care să câştige. Traian Băsescu cum a câştigat prima dată primăria capitalei?", a spus Hărdău. Fostul ministru susţine, însă, că între Băsescu şi Blaga nu există nici un conflict. „Nu e vorba de nici un conflict. În partid trebuie să existe libertatea de a vorbi, care a cam dispărut în PDL. Pot exista mai multe păreri şi fiecare e liber să şi le exprime, dar asta nu înseamnă conflict", a afirmat Hărdău.

Fostul candidat PDL în Colegiul 1, Adrian Papahagi, a preferat să ia doar ce i-a convenit din spusele lui Băsescu. „Am reţinut trei lucruri din cele spuse de preşedintele Băsescu: în primul rând, că PDL nu are dreptul să regreseze spre FSN. Subscriu integral. În al doilea rând, că PDL trebuie să îşi asume valorile de dreapta care i-au fost infuzate, în mare parte sub presiunea preşedintelui. Sunt printre aceia care îşi recunosc mai degrabă competenţe doctrinare decât de administrator şi nu pot decât să aplaud această preocupare a preşedintelui pentru principii, valori, doctrină, ancorare europeană. În fine, mai reţin importanţa solidarităţii şi a asumării guvernărilor Boc şi Ungureanu, care au scos România din criză, au pus-o pe şine şi i-au permis iresponsabilului Ponta să nu guverneze din mai până în decembrie, fără ca ţara să intre în colaps. Am spus eu însumi adesea că guvernarea Boc va fi reevaluată în bine. În ce priveşte candidaturile la şefia PDL, îmi menţin opţiunea pentru o a treia moţiune, pe care sper să o putem depune, alături de Monica Macovei, Cristian Preda, Teodor Baconschi şi alţi colegi. Este un exerciţiu democratic şi cred că multitudinea de viziuni şi de voci fac bine unui partid viu", a declarat Papahagi.

 

Loading...
Etichete
Comenteaza