Boc, de la „total" pro Iohannis, la „total" pro Udrea în două luni. Ce parere au clujenii

Boc, de la „total
Declaraţia primarului Emil Boc (PDL), care a anunţat că o susţine pe Elena Udrea (PMP) la prezidenţiale, a stârnit reacţii contradictorii

Mulţi au lăudat consecvenţa primarului, fidel poziţiei asumate în urmă cu mulţi ani, aceea de a-i susţine necondiţionat atât pe Traian Băsescu, cât şi pe Elena Udrea, indiferent în ce partid sau în ce postură s-ar afla cei doi.

Totuşi,  cu doar două luni şi jumătate în urmă, Emil Boc avea un alt preferat la prezidenţiale. Primarul Clujului găsea doar cuvinte de laudă la adresa lui Klaus Iohannis. Într-o conferinţă de presă din 4 iunie, în contextul în care Crin Antonescu anunţa că renunţă la candidatura la prezidenţiale, Emil Boc spunea: "Crin Antonescu a luat o decizie înţeleaptă de a nu mai candida la Preşedinţie. Johannis porneşte cu prima şansă. Dacă îşi va consolida drumul pe care se află acum, îl va bate pe Ponta la prezidenţiale. Totul depinde de cum va evolua de acum înainte şi eu cred că pleacă cu un start bun, cu un beneficiu de imagine, cu o experienţă de primar, cu imaginea unui om serios care ce a spus a făcut şi care cred că va prinde la români. Ponta are de astăzi un adversar redutabil. Astăzi, cel mai probabil, Johannis pare a fi candidatul PNL şi PDL la prezidenţiale şi, spun, cu o şansă mare de a câştiga alegerile dacă îşi urmează parcursul de până acum. Îl susţin cu toată convingerea şi voi face campanie pentru Iohannis cât îmi va fi cu putinţă, total, adică".

La sfârşit de august, însă, Emil Boc spune, la fel de tranşant: "O voi susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale, pentru că este un adversar redutabil, bătăios şi dur la adresa PSD-ului şi a lui Victor Ponta. O susţin, de asemenea, pentru faptul că nu a ezitat niciodată să apere şi să creadă în proiectul de reformă şi modernizare a statului român pe care l-am demarat împreună cu preşedintele României, Traian Băsescu. Nu în ultimul rând, Elena Udrea a fost unul dintre cei mai performanţi miniştri pe care i-am avut în Guvern şi care a demonstrat eficienţă şi pragmatism", declară Emil Boc, citat de mediafax.ro.

În acest moment, atât alegătorii, cât şi analiştii îşi pun două întrebări: Pe de o parte, câtă răbdare mai au liderii alianţei PNL-PDL cu Emil Boc, membru PDL, dar şi al Fundaţiei Mişcarea Populară, care susţine pe faţă candidatul unei alte formaţiuni.

A doua întrebare este dacă electoratul lui Emil Boc din Cluj îl va urma pe acesta în susţinerea Elenei Udrea sau, din contră , va avea alte opţiuni, de exemplu pentru Klaus Iohannis.

Reacţia PDL la nivel central faţă de susţinerea pe care Emil Boc i-o arată Elenei Udrea a fost cumpătată. Doar lideri de rang secund, precum vicepreşedintele Sulfina Barbu şi secretarul general Marian Zlotea, s-au declarat „dezamăgiţi" de gestul fostului premier. Marian Zlotea a spus, totuşi, că primarul Clujului s-ar afla în afara statutului PDL şi în afara partidului, prin susţinerea unui alt candidat decât cel decis de partid (în acest moment, Klaus Iohannis).

Singura opţiune pe care o au cei de la PDL ar fi să-l excludă din partid pe Emil Boc. Dar cine-şi poate permite să-îl  piardă primarul unuia dintre cele mai importante oraşe ale ţării?

Şi liderii judeţeni ai Alianţei Creştin Liberale, care reuneşte PNL şi PDL, au fost la fel de rezervaţi în a comenta gestul lui Emil Boc. Preşedintele executiv al PDL, senatorul Alin Tişe, s-a doar să spună că „e opţiunea personală a d-lui Emil Boc, să îl întrebaţi pe el".

Co-preşedintele ACL Cluj, senatorul Marius Nicoară (PNL) a declarat pentru Ziua de Cluj: „N-avem ce reacţii să avem. E opţiunea dânsului. Sunt foarte convins însă că alegătorii domnului Boc vor înţelege că Alianţa Creştin Liberală PNL-PDL este alternativa şi nu d-na Udrea".

Analiştii vorbesc deja despre faptul că această politică duplicitară a primarului Emil Boc va continua până la sfârşitul mandatului său (trebuie precizat că Emil Boc îşi pierde mandatul de primar dacă demisionează din PDL, dar rămâne în fruntea Primăriei dacă este dat afară din partid).

George Jiglău, cercetător la Departamentul de Ştiinţe Politice al UBB, crede că „influenţa politică a lui Emil Boc a scăzut foarte mult în ultima perioadă, tocmai pentru poziţia lui de a sta în două bărci, şi în PDL dar şi în Fundaţia Mişcarea Populară. Trebuie însă apreciată constanţa lui Emil Boc în susţinerea lui Traian Băsescu".

Întrebat de Ziua de Cluj dacă electoratul lui Emil Boc îl va urma pe acesta în demersul său de a o susţine pe Elena Udrea, George Jiglău a declarat: „Şi influenţa faţă de bazinul său electoral este în scădere. Nu cred că vor mai asculta foarte mulţi clujeni de îndemnul domniei sale. Cred că foarte mulţi clujeni vor merge cu Klaus Iohannis, pentru că e ardelean. Totuşi, Emil Boc nu s-a dezis total de Iohannis. Cred că în turul doi Emil Boc îl va susţine pe Iohannis, pe ideea că este un bun gospodar, că a adus Sibiului titlul de „Capitală Culturală Europeană", ceea ce îşi doreşte şi Clujul în anul 2021".

Opinia politologului clujean confirmată şi de clujenii chestionaţi de Ziua de Cluj pe această temă.

 

CLUJENII, PRO-BOC, DAR ANTI-UDREA

ZIUA de CLUJ a stat de vorbă cu câţiva dintre locuitorii Clujului pentru a vedea dacă decizia lui Emil Boc de a o susţine pe Elena Udrea la prezidenţiale îi va îndemna să facă la fel. Deşi o parte dintre cei chestionaţi se declară pro-Boc, nu au aceleaşi preferinţe la prezidenţiale. Din contră, nu vor să o vadă pe Elena Udrea la şefia ţării.

„Da, cred că aş putea să zic că îl susţin pe domnul primar, cu toate că aşa, cu politica, nu prea sunt informată. Pe Udrea nu o susţin. Nu văd ce legătură are cu Boc", a spus o tânără.

„Nu îi susţin nici pe primar, nici pe Udrea la prezidenţiale. Normal că Boc o votează pe Udrea, că ăla face tot ce-i spune Băsescu", a spus un alt domn.

„Chiar dacă nu am nimic cu Boc, din potrivă, aş putea să spun aşa: nu mi se pare că trebuie să o susţin pe Elena Udrea. El să susţină pe cine vreau, eu nu votez cu Udrea, nu votez cu nimeni", susţine un un alt bărbat.

„E un primar bun domnul Emil Boc, dar pentru asta nu votez cu Udrea. Primarul a făcut multe pentru oraş. Udrea ce a făcut? Nimic! La Parlament, acolo la ei, ce credeţi că o să facă? Nu o votez!", a declarat un alt clujean.

„Păi, Boc nu trebuia să fie cu Johannis? Nu prea ştiu ce să spun despre alegerea primarului Emil Boc, dar eu n-aş fi de-acord cu ea. Nu votez cu Udrea. Nu cred că are potenţial de preşedinte, sau, nu ştiu, nu prea mi-a dat impresia că are habar ce să facă acolo", a spus o doamnă.

„Pe Boc nu-l susţin, că n-am fost eu niciodată cu Boc. Dar vă daţi seama, să ajungă Udrea să ne conducă? Vai ce s-ar alege de ţara asta", a precizat un alt clujean.

„Nu ştiu ce treabă are dom' primar cu Udrea, că el e aici, ea la Bucureşti. El a făcut lucruri bune aici. Udrea e acolo cu ale ei. De ce să o votez? Nu am preferaţi la alegeri, dar nu aş vota cu Udrea", a concis unul dintre cei intervievaţi.

Loading...
Comenteaza