Buda: PSD și-a uitat din nou doctrina! Românii au ajuns „săracii oameni bogați ai Europei”!

Buda: PSD și-a uitat din nou doctrina! Românii au ajuns „săracii oameni bogați ai Europei”!
Daniel Buda, europarlamentar PPE | Foto: © European Union - Source: EP

Europarlamentarul clujean Daniel Buda, președintele PNL Cluj, spune că, creşterea economică cu care se laudă guvernarea PSD-ALDE este tradusă prin sărăcie extremă în rândul unei treimi din populație.

"Creșterea economică cu care se laudă guvernarea PSD-ALDE este tradusă prin sărăcie extremă în rândul unei treimi din populație, printr-un grad ridicat de excluziune socială și printr-un trai la limita subzistenței pentru cei mai mulți dintre români", spune europarlamentarul.

Conform acestuia, ţara noastră este pusă pe harta europeană ca fiind printre statele membre cu cei mai săraci cetățeni din Uniunea Europeană.

"Potrivit unui raport publicat recent de Eurostat, peste o treime din populația României este expusă riscului de sărăcie și excluziune socială. Drept urmare, românii cheltuie cei mai mulți bani pentru mâncare la nivelul Uniunii Europene. Alocarea unui procent mai mare din venituri pentru cheltuielile de subzistenţă precum hrana sau utilităţi devine natural în momentul în care salariile nu se compară cu cele din vest, ci doar costurile de trai. În aceste condiții, românii rămân fără bani pentru activități recreaționale sau culturale. În timp ce media europeană cheltuie aproximativ 8.5% din buget pentru activităţi de recreaţie şi cultură, românii alocă doar 5.8%, poziţionându-se pe penultimul loc, după Grecia. 

În mod aparent paradoxal, România se află pe locul al III-lea atât în privinţa procentului de cheltuieli pentru sănătate, cât şi pentru educaţie, în ciuda faptului că accesul la educație ar trebui să fie gratuit, conform Constituției. Astfel, românii alocă 6% din buget pentru medicamente şi îngrijire medicală faţă de media UE care cheltuie 3.9%. România rămâne pe locul al doilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește populaţia în risc de sărăcie şi excluziune socială. Mai mult, România se află pe primul loc, cu 46,8% din totalul populaţiei, în ceea ce privește copiii aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială.

Un alt studiu Eurostat arată încă o realitate tristă a României. Aproape o treime din locuințele din țara noastră au WC-ul în afara casei, ceea ce ne plasează pe un rușinos ultim loc în Europa la capitolul toaletelor moderne. Astfel, un procent de 29,7% dintre români au toalete în curte, comparativ cu media europeană care se ridică la doar 2,4%", subliniază Daniel Buda. 

"Domnilor guvernanți, cea mai mare creștere economică din Europa cu care vă mândriți, nu ține nici de cald și nici de foame milioanelor de părinți cu copii aflați în pragul sărăciei. Epigrama lui Ioan Frențescu subliniază cum nu se poate mai bine timpurile vitrege pe care le trăim sub guvernarea PSD-ALDE:
'Sunt semne bune-n România,
Guvernu-i pus, abil cârmaci,
Să lichideze sărăcia...
Şi-i lichidează pe săraci.'", scrie în încheiere europarlamentarul.

Loading...
Comenteaza