News alert CCR a decis! Referendumul lui Iohannis e valid

CCR a decis! Referendumul lui Iohannis e valid

Curtea Constituţională a României (CCR) a validat, joi, rezultatul referendumului naţional din 26 mai și a respins contestațiile.

CCR a validat rezultatul referendumului și a respins şi cele cinci contestaţii referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Pe 12 iunie, judecătorii constituţionali au decis amânarea dezbaterii, după ce pe rolul CCR fusese înregistrată o contestaţie în care se cerea infirmarea rezultatelor referendumului.

Potrivit art. 146 lit. i) din Constituţie, CCR "veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia".

De asemenea, art. 46, 47 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că plenul CCR decide, cu o majoritate de două treimi, asupra valabilităţii referendumului.

Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Înaintea publicării în Monitorul Oficial, hotărârea se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

Pe 3 iunie, Biroul Electoral Central a anunţat rezultatele finale ale referendumului din 26 mai.

La prima întrebare, privind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "da" a fost de 6.459.383, în timp ce pentru "nu" au optat 1.059.678. Numărul voturilor nule: 403.530.

La întrebarea a doua, referitoare la interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "da" a fost de 6.477.865, iar pentru "nu" - 1.038.916. Numărul voturilor nule: 407.088.

Pe 14 iunie, preşedintele Curţii Constituţionale Valer Dorneanu a transmis o solicitare către BEC în care a cerut lămuriri referitoare la listele pentru referendumul din 26 mai. Dorneanu a întrebat, printre altele, de ce numărul votanţilor nu a fost identic la cele două întrebări.

BEC i-a răspuns preşedintelui CCR, precizând că numărul diferit de alegători la cele două întrebări de la referendum se datorează unei erori generate de formularea ambiguă a Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Loading...
Comenteaza