Ce aşteaptă trimişii clujenilor la Bucureşti de la sesiunea parlamentară „electorală”

Ce aşteaptă trimişii clujenilor la Bucureşti de la sesiunea parlamentară „electorală”
Ca de obicei, la începutul unei noi sesiuni parlamentare, am încercat să aflăm ce-şi propun să facă la Bucureşti parlamentarii de Cluj. Previzibil, majoritatea admit că nu putem avea mari aşteptări de la ultimele două luni de activitate ale actualului legislativ.

Nu că înaintea alegerilor locale s-ar fi omorât cu munca, dar aleşii noştri recunosc că ultima sesiune a actualului parlament va fi mai degrabă una electorală, decât una care să se remarce prin realizări legislative importante. Menţionăm că sesiunea parlamentară demarată la 1 septembrie va fi una extrem de scurtă de numai două luni, deoarece în noiembrie se va intra în campania electorală pentru alegerea noului parlament. Ba unii dintre reprezentanţii clujenilor în parlament se aşteaptă la cel mult o lună de activitate. Drept urmare, cei care vor încerca să obţină un nou mandat vor fi preocupaţi mai degrabă de campania electorală, în vreme ce parlamentarii care ştiu deja că îşi vor încheia anul acesta cariera din Paltul Parlamentului sunt lipsiţi de aproape orice motivaţie. Aproape la unison, toţi recunosc că, la fel ca în orice perioadă preelectorală, ultima sesiune parlamentară a actualei legislaturi va fi dominată de iniţiative populiste.

Senatorul PSD Alexandru Cordoş recunoaşte că, preponderent, activitatea parlamentarilor va fi orientată spre alegerile din decembrie. „Cu siguranţă se vor întâmpla şi lucruri serioase, deşi majoritatea discursurilor şi activităţilor parlamentului şi guvernului vor fi orientate spre alegeri. În ce ne priveşte pe noi, cei din PSD, ne-am dori să putem finaliza un proiect de armonizare a Legii salarizării şi unul de armonizare a Legii electorale. Apoi aşteptăm cu mare interes să primim de la guvern proioectul de Lege a Bugetului. Vom încerca să finalizăm în comisii toate proiectele scadente", a spus Cordoş. El şi-a depus în partid dosarul de candidatură pentru un nou mandat de senator.

Senatorul PNL Marius Nicoară speră să izbutească să-şi treacă două proiecte legislative. „Din păcate unii vor veni cu tot felul de proiecte populiste. Noi nu vom susţine asemenea proiecte, pentru că statul are posibilităţi limitate şi populaţia nu ntrebuie minţită. Sigur, iniţiative noi şi spectaculoase nu pot apărea în următoarele două luni, pentru că procedura legislativă durează ceva mai mult. Personal voi lupta pentru modificarea Legii sportului, pentru că dezastrul de la ultimele jocuri olimpice ne-a arătat că e nevoie de un nou sistem de finanţare a sportului. De asemenea, nu cred că absenteismul tot mai ridicat la vot trebuie combătut prin metode punitive, cum ar fi votul obligatoriu, ci prin măsuri de stimulare, cum ar fi oferirea unei zile libere celor care aduc dovada că au votat", a declarat Nicoară. El are deja asigurat un loc eligibil pe lista pentru senat a PNL Cluj.

Nici senatorul UDMR Laszlo Attila nu are mari aşteptări de la ultima sesiune a actualului legislativ. „Sper ca cel puţin proiectele deepuse de guvern la parlament şi lansate în dezbatere publică să intre în circuitul legislativ şi mă gândesc la legea cinematografiei, la legea monumentelor, la legea reclasificării unităţilor administrativ-teritoriale (extrem de interesantă) şi la legea construcţiilor. Dar, în egală măsură, sunt conştient că va fi o sesiune foarte scurtă", a spus Laszlo. Şi el are asigurat primul loc, probabil eligibil, pe lista UDMR Cluj pentru Senat.

Deputatul PNL Adrian Oros susţine că parlamentarii liberali vor încerca să contracareze proiectele populiste ale celor din PSD. „Într-adevăr, sunt o mulţime de iniţiative lăsate deoparte de ani întregi pentru a veni acum cu tot felul de proiecte populiste. Spre exemplu, acum PSD-ul vrea să dea pensii speciale la toate categoriile profesionale. Noi, liberalii vom veni cu un proiect de desfiinţare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar şi cu o lege a pensiilor unitare, după modelul salarizării unitare, care să presupună o singură modalitate de calcul a pensiei pentru absolut toate categoriile profesionale, indiferent că e vorba de strungari, profesori, magistraţi sau militari", a afirmat Oros. Şi el este aproape sigur că va obţine un nou mandat de deputat.

Deputatul PSD Aurelia Cristea e pesimistă. „Sincer, nu trag mari nădejdi de la această sesiune parlamentară. În ce mă priveşte, voi încerca să-mi urmăresc propriile proiecte legislative astfel încât să ajungă la votul final. În rest sper să avem un buget votat fără populisme, pentru un drum drept al României", a declarat Cristea. Aflată în conflict cu noua conducere a organizaţiei judeţene a PSD, Cristea nici măcar nu şi-a depus vreun dosar de candidatură pentru alegerile din 11 decembrie.

Deputatul PMP Adrian Gurzău are, în schimb ambiţii şi aşteptări mari de la noua sesiune parlamentară. „Cel mai important va fi proiectul Legii Bugetului. Al doilea va fi reforma procedurii accesării fondurilor europene, iar al treilea cel privind reforma în sănătate. În plus, grupul nostru va mai iniţia două proiecte, unul intitulat Primul Loc de Muncă, deoarece şomajul în rândul tinerilor până în 25 de ani este de 75% şi unul pentru stimularea construirii de creşe şi grădiniţe după modelul ANL", a spus Gurzău. Partidul din partea căruia probabil va candida n-a depăşit pragul electoral la alegerile locale.

Cel mai pesimist e deputatul liberal Radu Zlati. „Sincer, vom avea un program redus de activitate, e perioadă preelectorală, aşa că nu mă aştept la nimic serios, va fi o invazie de proiecte populiste", a declarat Zlati, care, lipsit de sprijinul prietenului său, Crin Antonescu, nu şi-a mai găsit loc de candidat pe lista PNL Cluj.

Deputatul PSD Cornel Itu trage nădejde să i se aprobe şi să fie promulgat proiectul de lege de trecere în patrimoniul consiliului judeţean a terenului necesar proiectului Tetapolis. „Cred că, deşi va fi o sesiune scurtă, parlamentul va funcţiona şi va legifera tot ce e important pentru ţară. Personal sper să treacă de Camera Deputaţilor şi să meargă la promulgare proiectul legat de Tetapolis. În plus, intenţionez să cer înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru elaborarea unor noi legi ale sportului şi mecenatului, absolut necesare după dezastrul de la Rio", a spus Itu, care aproape sigur se va regăsi şi în următorul legislativ.

Deputatul ALDE Ioan Moldovan consideră firesc ca, în prag de alegeri, să prevaleze proiectele electorale şi crede că parlamentul nu va munci nici măcar două luni. „Sunt convins că sunt propuneri legislative de interes pentru partide şi acestea vor fi prioritare. Pe de altă parte există şi parlamentari cu proiecte de interes pentru alegătorii lor, cum ar fi cel legat de poluarea din Zona Turda - Câmpia-Turzii promovat de colegul Mircea Irimie. Cu siguranţă spre final interesele electorale vor prima şi probabil vor fi promovate proiecte de interes zonal. E şi firesc ca la final de mandat să ai mintea eliberată de proiectele majore şi să fi convins că ai făcut tot de depindea de tine pentru alegătorii tăi. Apoi să nu uităm că şi în parlament, ca peste tot, există oameni serioşi cu proiecte importante şi există sforari. Oricum perioada va fi foarte scrută şi probabil că nici în octombrie nu se va lucra pentru că sunt prea mari interesele electorale. Dacă se va păstra legea de la locale, care impune restricţii de afişaj în campanie, în precampanie va fi festival folcloric", a opinat Moldovan. El a anunţat de mai multă vreme că nu va mai candida pentru un nou mandat.

Colegul său de partid, deputatul Mircea Irimie, crede că vom avea parte de o sesiune parlamentară anemică. „Nu cred că se vor întâmpla lucruri importante. Personal mă interesează proiectul meu legat de pensionarea anticipată a persoanelor afectate de poluarea din zona Turda. Sincer, toţi parlamentarii îşi fac acum calcule dacă mai candidează sau nu. Eu sunt la primul mandat, aşa că n-am experienţa ultimei sesiuni, dar mă aştept la activitate foarte slabă şi prezenţă foarte slabă în parlament", a afirmat Irimie. El îşi doreşte un nou mandat, dar accederea ALDE în viitorul legislativ stă sub semnul întrebării.

Mult mai optimist este deputatul liberal Elena Reuer. „Cu toate că urmează alegeri parlamentare, va fi o sesiune importantă, având în vedere că urmează să se voteze bugetul pentru 2017. În ce mă priveşte, voi relua iniţiativa de includere a serviciului Salvamont în sistemul 112, care a picat anul trecut şi voi încerca modificarea ordonanţei 195/2002, astfel încât persoanelor posesoare de permis de conducere care au împlinit 70 de ani să li se impună examen medical anual obligatoriu", a spus Reuer. Căzută în dizgraţia conducerii aripii vechilor liberali din organizaţia PNL Cluj, Reuer n-a mai avut acces la locurile considerate eligibile în 11 decembrie.

Şi deputatul UDMR Mate Andras Levente e de părere că, după cel mult o lună de muncă, aleşii neamului se vor dedica exclusiv campaniei electorale. „După 12 ani în parlament ştiu că în ultima sesiune legi noi vor apărea doar prin ordonanţă de urgenţă sau cu acordul tuturor partidelor şi doar ce există deja pe fluxul parlamentar, pentru că din luna octombrie se va intra în logica electorală", a prezis Mate. Amintim că fostul şef al UDMR Cluj, liderul, timp de două legislaturi, a grupului Uniunii din Camera inferioară şi-a anunţat deja ieşirea din viaţa politică.

Deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu n-a putut fi contactată.

 

Loading...
Comenteaza