Clujeancă, secretar general la Ministerul de Externe

Clujeancă, secretar general la Ministerul de Externe
| Foto: Facebook

Președintă a Organizației de Femei din PSD Cluj, avocata Laura Chiorean, a fost numită secretar general al Ministerului Afacerilor Externe de către premierului Viorica Dăncilă. Decizia a fost publicată, vineri seară. în Monitorul Oficial.

Laura Elena Chiorean va exercita funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe cu caracter temporar, prin detașare, potrivit deciziei premierului. De asemenea, printr-o altă decizie a Vioricăi Dăncilă, Cosmin-George Dinescu nu va mai exercita funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, pe care o exercita cu caracter temporar, potrivit HotNews.ro.


Laura Chiorean este avocat și președinta Organizației de Femei din PSD Cluj. Ea este consilier în Consiliul Județean (CJ) Cluj. Potrivit ultimei declarații de interese publicate pe site-ul CJ Cluj, Laura Elena Chiorean deţine 100% din părţile sociale la un birou de mediator (PFA) şi la un cabinet individual de insolvenţă (PFA). Calitatea de practician în insolvenţă a fost suspendată la cerere. Ea deţine şi 75% din societatea civilă de avocaţi Laura Elena Chiorean & Asociaţii (PFA).

Loading...
Comenteaza