News alert Clujeanul Peter Eckstein Kovacs a ratat șansa să fie Avocatul Poporului

Clujeanul Peter Eckstein Kovacs a ratat șansa să fie Avocatul Poporului
Eckstein Kovacs Peter | Foto: Andreea Alexandru, Mediafax Foto

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului au votat, miercuri, pentru alegerea Avocatului Poporului. 

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, miercuri, numirea Renatei Weber ca Avocat al Poporului, propusă pentru funcţie de către ALDE.

Numirea acesteia a fost aprobată cu 209 de voturi „pentru” în plenul reunit, de miercuri, al Parlamentului, transmite Mediafax.

PNL şi USR l-au susţinut pe Peter Eckstein Kovacs pentru funcţia de Avocat al Poporului, iar PMP pe avocatul Cătălin Voinea-Mic.

După ce a fost propusă de ALDE pentru funcţie, Renate Weber a anunţat că demisionează din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Victor Ciorbea a trimis, luni, o adresă către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Marcel Ciolacu şi Călin Popescu Tăriceanu, în care îi anunţă că mandatul său în funcţia de Avocat al Poporului a încetat, potivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Potrivit legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.

Loading...
Comenteaza