Comisia Europeană, anchetă în cazul medicamentelor pentru cancer, după o interpelare a eurodeputatului Daniel Buda

Comisia Europeană, anchetă în cazul medicamentelor pentru cancer, după o interpelare a eurodeputatului Daniel Buda
Comisia Europeană a demarat o anchetă legată de preţurile excesive pentru tratamentul cancerului, după ce luna trecută europarlamentarul clujean Daniel Buda a cerut intervenţia forului European în acest caz.

Comisarul European pentru Concurență, Margrethe Vestager, a dispus demararea unei anchete în toate statele membre care îl vizează pe producătorul sud-african de medicamente Aspen Pharmacare pentru a stabili dacă acesta a profitat de poziția sa dominantă pentru a impune prețuri excesive pentru cinci medicamente folosite la tratamentul cancerului.

"În luna aprilie a acestui an am solicitat Comisiei Europene să genereze o reacţie imediată în privinţa presiunilor celor de la Aspen Pharmacare asupra statelor europene cu scopul de a crește nejustificat prețul medicamentelor pentru cancer. În urma unei investigații derulate de publicația The Times, au fost surprinse practicile imorale și coercitive ale companiei Aspen Pharmacare care apelează la diferite subterfugii în vederea obligării anumitor state europene de a permite creșterea exponențială a prețului medicamentelor pentru cancer.

Aspen Pharmacare a achiziționat cinci tipuri de medicamente utilizate în tratamentul pentru cancer, încercând ulterior să le vândă în Europa la prețuri de peste 40 de ori mai mari. Aceste creșteri uriașe de prețuri au avut implicații grave pentru bugetul serviciilor naționale de sănătate din Anglia, cheltuielile majorându-se cu aproximativ 380 de milioane de lire sterline pe an. De asemenea, în timpul negocierilor cu autoritățile din Italia, Aspen Pharmacare a solicitat o creștere a prețului de până la 2100%. În caz contrar, aceștia au amenințat cu oprirea livrărilor de medicamente pentru cancer. Creșterea prețurilor a fost posibilă pe fondul unei lacune legislative care permite companiilor farmaceutice să schimbe prețurilor dacă nu mai vând medicamentele sub același nume", a afirmat europarlamentarul Daniel Buda, membru PPE şi preşedintele PNL Cluj.

Eurodeputatul clujean spune că salută decizia Comisiei Europene de a declanşa o anchetă în acest caz. "Salut reacţia fermă a doamnei Comisar Margrethe Vestager care a dispus, pentru prima dată în ultimii ani, să fie demarată o anchetă asupra tarifelor excesive din industria farmaceutică. Sănătatea cetăţenilor europeni este primordială iar dreptul consumatorilor de a beneficia de produse de calitate la preţuri corecte este garantat de Comisia Europeană", a precizat Daniel Buda.

 

 

 

 

 

 

Loading...
Comenteaza