Condamnaţii pentru luare de mită şi trafic de influenţă, pe lista pentru graţiere

Condamnaţii pentru luare de mită şi trafic de influenţă, pe lista pentru graţiere
Comisia juridică din Senat a votat, miercuri, un amendament la Legea graţierii, potrivit căruia persoanele condamnate pentru luare sau dare de mită şi trafic sau cumpărare de influenţă vor fi graţiate, senatorul PMP Traian Băsescu pledând pentru un vot favorabil.

"Am propus-o (luarea de mită - n.r.) pentru graţiere, având în vedere că se face eventuala graţiere cu plata prejudiciului şi având în vedere că nu discutăm de recidivişti. E uşor de înţeles ce mă mobilizează. Până la ultima lege a finanţării campaniilor electorale, toate partidele pot fi acuzate, aşa cum s-a şi întâmplat cu foarte mulţi oameni şi de luare de mită şi de abuz în serviciu, lucruri pe care se cam merge. Eu sunt de acord să fie pedepsiţi cei care au dus banii acasă. Şi trebuie pedepsiţi. Banii ăştia s-au dus în geci , în umbrele, pentru că aşa au funcţionat lucrurile în realitate. Dacă ne facem acum că au venit Fecioarele Maria, neprihănite şi Parchetele noastre pleacă pe această linie, asta a creat o atmosferă de supunere a clasei politice", a spus Traian Băsescu.

El a apreciat că toţi oamenii politici care au trecut prin campanie, cu excepţia celei din 2016, au aceste probleme.

"Aduceţi-vă aminte cum arătau oraşele, măzgălite de sus până jos cu mash-uri, cu toate cele. Aţi văzut foarte bine şi pe amărâtul ală care a dat pui şi a fost condamnat. Nu a dus un pui acasă, dar a distribuit în câteva comune şi a fost condamnat. S-au dat mii de geci din China. (...) Discutăm de realităţi. Dacă vrem să legăm toate partidele putem să o ţinem aşa. Eu cred că trebuie să vină un moment zero. (...) Dacă vrem să ne menţinem rezervorul de viitori penali care încă n-au fost denunţaţi de oamenii de afaceri, nu facem nimic. Este un moment zero pe care ar trebui să-l facem. Insist pentru graţierea acestor fapte care unele sunt considerate acte de corupţie, altele sunt considerate infracţiuni de serviciu. Insist pentru crearea unui moment zero pe această poveste. (...) Nu este un secret aici. Ştiu toate instituţiile că partidele s-au finanţat ilegal şi e ca şi cum ar sta la pândă să vadă...mai aşteptăm Cred că e momentul să punem capăt şi numai printr-o graţiere se poate pune capăt având în vedere că avem o nouă lege de finanţare a partidelor politice", a mai spus Băsescu.

Reprezentantul PNL, senatorul Daniel Fenechiu, a precizat că liberalii nu vor susţine un amendament privind graţierea niciunei fapte de corupţie.

O poziţie similară a avut şi reprezentantul USR, George Dircă.

"Nici USR nu susţine sub nicio formă graţierea niciunei fapte de corupţie. Trebuie să transmitem, avem obligaţia să transmitem un mesaj foarte important, că faptele de corupţie, chiar dacă sunt la prima faptă sau nu, nu trebuie graţiate sub nicio formă. Este foarte important ca toată lumea să înţeleagă că o dacă ce ai ajuns într-o funcţie publică nu trebuie să faci abuz de acea funcţie, nu trebuie să iei mită, nu trebuie să soliciţi mită pentru a îndeplini sau nu un act şi trebuie să înţelegem că societatea română trebuie să devină mai responsabilă, iar cineva care ajunge într-o funcţie publică trebuie să-şi exercite acele atrubuţii cu bună credinţă, nu în interesul de a acumula averi personale", a spus George Dircă.

Supus la vot, amendamentul a fost aprobat cu cinci voturi "pentru" şi trei "împotrivă", respectiv reprezentanţii PNL, USR şi UDMR.

 

Loading...
Comenteaza