Cum a condus fiul ministrului Dobriţoiu referendumul de la Cluj

Cum a condus fiul ministrului Dobriţoiu referendumul de la Cluj
Liderul PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, spune că în 29 iulie a fost mai mult pe teren şi nu ştie ce a făcut Dumitru Samson şi oamenii lui în sediul organizaţiei municipale PNL.

„Noi nu legitimăm oamenii când intră în sediul nostru", a explicat Nicoară faptul că nu ştia că în echipa adusă, în ziua referendumului, în sediul PNL Cluj-Napoca de fiul vitreg al ministrului Apărării, Dumitru Samson, ar fi fost şi personaje din lumea interlopă. Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, cere liderilor liberalilor clujeni demisiile din funcţiile publice.

În actele întocmite de procurorii DNA în susţinerea declanşării urmăririi penale împotriva fostului ministrul Teodor Atanasiu, a fiului vitreg al ministrului Cornel Dobriţoiu şi a altor persoane calificate drept „interlope", sediul PNL Cluj-Napoca este prezentat ca un veritabil centru de comandă din care s-ar fi coordonat activitatea de cumpărare de voturi şi chiar de intimidare a alegătorilor din mai multe judeţe ale Transilvaniei, în scopul de a-i determina să meargă la vot în ziua referendumului. „Concret, s-a stabilit că, în cursul dimineţii de 29 iulie 2012, în înţelegere cu Atanasiu Teodor, Samson Dumitru a apelat la sprijinul învinuitului Măgurean Bogdan Cristian (cunoscut interlop din Cluj-Napoca, cu relaţii în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acţioneze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educaţie) iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localităţi de pe raza judeţelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Arad, Timiş grupuri de interlopi care să fie pregătiţi să intervină, la nevoie, în locaţiile unde se solicită sprijin. Măgurean Bogdan a acţionat în sensul celor stabilite, în condiţiile în care i s-a pus la dispoziţie un spaţiu din sediul organizaţiei PNL Cluj-Napoca iar Samson Dumitru l-a pus în legătură cu mai mulţi lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în acelaşi scop", se spune în documentul invocat.

Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară spune că n-are cum să cunoască toate persoanele care s-au perindat prin sediul PNL în ziua referendumului. „Într-adevăr, domnul Samson a fost în sediul PNL. El a fost trimis de la Bucureşti să coordoneze referendumul la nivelul judeţului Cluj. Domnul Samson a venit cu o echipă de colegi, dar vreau să precizez un lucru: un sediu de partid este, la fel ca o biserică sau un spital, un loc public, în care are dreptul să vină orice cetăţean, indiferent cât de cult sau incult este, indiferent câţi bani are în cont, dacă este profesor universitar sau simplu agricultor. Toţi sunt bineveniţi, toţi sunt bine trataţi, toţi au dreptul să intre în acel sediu, să bea un pahar cu apă, să dea un telefon, să bea o cafea, nu se cere buletinul, noi nu legitimăm oamenii. Nu cunosc persoanele pomenite de DNA, n-am făcut cunoştinţă cu ele. E foarte posibil să fie acei oameni care l-au însoţit pe domnul Samson. Am doar o nelămurire faţă de afirmaţiile procurorilor DNA. Spun despre Bogdan Măgurean că ar fi interlop, dar e patronul unei firme de protecţie şi pază. O astfel de firmă este una la care apeleză oamenii cinstiţi ai acestei ţări pentru a li se asigura protecţia şi paza faţă de infractori. Pentru înfiinâţarea unei astfel de firme e nevoie de nişte avize speciale de la instituţiile statului. Dacă e patronul unei firme de protecţie şi pază, nu poate fi interlop. Nu-l cunosc pe domnul Măgurean, dar DNA să se hotărască: ori are firmă de protecţie şi pază, ori e interlop", a afirmat Nicoară.

Şeful liberalilor clujeni spune că nu ştie nici ce activităţi au desfăşurat Samson şi oamenii lui în sediul partidului. „Alegerile nu se câştigă stând în sediu, ci pe teren. Eu am fost în sediu zece minute, dimineaţă, când încă nu venise domnul Samson, după care am plecat pe teren. Am mai fost la amiază la o videoconferinţă, după care am plecat iar pe teren şi am mai revenit seara, când s-au anunţat rezultatele exit-pol-urilor. Dar şi dacă aş fi fost în sediu, n-ar fi fost politicos să stau şi să ascult ce vorbeşte domnul Samson la telefon. Nu cunosc nimic din activitatea dânsului, ştiu însă că se preocupa de procentul prezenţei la vot şi ca oamenii noştri să se mişte şi să mobilizeze cetăţenii la vot, un drept constituţional", a declarat Nicoară. În schimb, el a admis că e posibil ca Samson să fi coordonat, de la Cluj, şi activitatea organizaţiilor PNL din alte judeţe. „În PNL cutuma este ca, atunci când este trimis un supervizor de la centru, acesta să coordoneze mai multe judeţe", a explicat Nicoară.

El apreciază că procurorii DNA şi-au ales o ţintă greşită. „Mă întreb de ce structurile statului nu cercetează modul în care Traian Băsescu, PDL şi UDMR au blocat românii să-şi exercite un drept constituţional. Asta e diferenţa dintre noi şi ei: USL a îndemnat oamenii să meargă să voteze, pe când PDL, în frunte cu Traian Băsescu, a blocat cetăţenii în exercitarea acestui drept constituţional. Asta e o acţiune mult mai gravă decât îndemnul de a merge la vot. Când împiedici oamenii să voteze, abia atunci vorbim de un lucru penal", a spus Nicoară.

„În calitate de cetăţean al României şi de clujean, sunt profund îngrijorat de aceste practici josnice la care au ajuns să apeleze liderii PNL Cluj pentru a satisface dorinţele lui Iliescu, Ponta şi Antonescu, toate aceste abuzuri fiind bătaie de joc la adresa românilor şi a statului de drept. Acest lucru s-a mai întâmplat doar la alegerile locale când candidatul de pe atunci, Marius Nicoară, a adus la Cluj două autocare pline de malaci, pentru a intimida reprezentanţii celorlalte formaţiuni politice şi probabil alegătorii şi care vandalizau proprietăţile publice şi se dedau la acte de violenţă împotriva militanţilor PDL", a reacţionat preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda. El crede că, dacă se va confirma prezenţa interlopilor în sediul PNL, liderii locali ai liberalilor vor trebui să plătească. „În cazul în care se va dovedi că într-adevăr liderii PNL Cluj au fost implicaţi în favorizarea infractorilor, ei trebuie să îşi prezinte public scuze faţă de cetăţenii a căror vieţi au fost puse grav în pericol şi, nu în ultimul rând, să îşi înainteze demisiile din toate funcţiile publice, pentru că astfel de personaje nu reprezintă poporul ci doar grupurile mafiote şi cele de interese", a conchis Buda.

La rândul său, liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente, neagă faptul că formaţiunea sa ar fi blocat accesul vreunui cetăţean la urne. „Nu ştiu de unde are domnul Nicoară aceste informaţii, probabil din cadrul altei formaţiuni politice. Noi am recomandat alegătorilor noştri: cine vrea, să meargă la vot şi să voteze cum doreşte. Aşa cum nu putem obliga pe nimeni să voteze, la fel nu putem împiedica pe nimeni să meargă la vot", a explicat Mate.

Co-preşedinte al USL Cluj, şeful social-democraţilor, Remus Lăpuşan, spune, la rândul său, că n-are cunoştinţă de desfăşurarea unor astfel de activităţi în sediul PNL Cluj-Napoca. „Nu ştiu şi nu pot comenta chestiuni despre care n-am cunoştinţă, dar noi nu puteam mobiliza lumea la vot decât prin credibilitatea pe care o inspirau partidele noastre şi noi, ca politicieni, or în nici un caz nu am fi folosit pentru asta interlopi. Acuzaţia asta mi se pare o glumă. Pe de altă parte, cred că, din punct de vedere civic şi moral, vinovaţi sunt domnii de la PDL, care au boicotat referendumul, care au cerut public oamenilor să nu voteze", a comentat Lăpuşan.

Valentin MĂLĂESCU, Cosmin OANŢĂ

 

 

Loading...
Comenteaza