Deputații și senatorii se întorc la muncă. Tăriceanu, aşteptat să-şi anunţe demisia din funcţia de preşedinte al Senatului

Deputații și senatorii se întorc la muncă. Tăriceanu, aşteptat să-şi anunţe demisia din funcţia de preşedinte al Senatului

Deputații și senatorii se întorc luni în Parlament pentru începutul sesiunii parlamentare de toamnă. În cazul în care Călin Popescu Tăriceanu va demisiona din funcţie, aceştia vor trebui să aleagă un nou preşedinte al Senatului.

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se întrunesc luni de la ora 13.00 pentru a-şi alege noua componenţă şi pentru a demara lucrările parlamentare în noua sesiune ordinară.

De asemenea, conform procedurii, grupurile parlamentare ale partidelor se întrunesc pentru a desemna noii lideri de grup şi pe cine vor susţine la conducerea Senatului, după o eventuală demisie a liderului ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

Surse politice au declarat că majoritatea partidelor ar putea menţine actualii parlamentari în fruntea grupurilor din Camera Deputaţilor şi Senat.

Grupurile parlamentare ale PSD vor stabili luni cine vor fi liderii. Deputaţii social-democraţi au ca actual lider de grup pe Alfred Simonis.

La începutului lunii iulie, surse politice au declarat că CEx-ul PSD a decis înlăturarea lui Şerban Nicolae de la şefia grupului de senatori şi desemnarea, interimar, a senatorului de Mehedinţi Liviu Lucian Mazilu. PNL i-ar putea menţine ca lideri de grup pe Raluca Turcan la Camera Deputaţilor şi pe Florin Cîţu la Senat. De asemenea, PMP l-ar putea desemna din nou pe Marius Paşcan ca lider al deputaţilor. ALDE ar putea să-i propună pe actualii lideri Varujan Vosganian la Camera Deputaţilor şi Daniel Zamfir la Senat. USR ar putea decide ca lideri parlamentari să rămână Cristina Prună la deputaţi iar Adrian Wiener la Senat.

Adrian Ţuţuianu a declarat, pentru Mediafax, că Pro România poartă discuţii cu senatori neafiliaţi şi ai PSD pentru a putea forma un grup al Pro România la Senat. El a precizat că va fi depusă cererea dacă vor ajunge la şapte senatori, numărul minim necesar înfiinţării grupului.

Tot luni, partidele vor nominaliza pe cine vor susţine ca preşedinte al Senatului.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, după şedinţa Comitetului Executiv PSD de sâmbătă, că nu a fost adusă în discuţie preşedinţia Senatului, social democraţii aşteptând mai întâi ca liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu să demisioneze. Social-democraţii au ca posibile variante pentru şefia Senatului pe Cristian Dumitrescu sau Ecaterina Andronescu, au precizat surse politice.

Tot potrivit unor surse politice, Biroul Executiv al PNL ar putea decide desemnarea Alinei Gorghiu pe această funcţie. Totodată, unele partide din Opoziţie ar putea susţine nominalizarea PNL. PMP şi-a exprimat intenţia în acest sens, conform surselor politice.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că în prima zi a sesiunii parlamentare va demisiona oficial din funcţia de preşedinte al Senatului. Nominalizările partidelor vor fi depuse la Biroul Permanent al Senatului iar propunerile vor fi trimise la plenul forului legislativ pentru vot.

Loading...
Comenteaza