Diaspora, start la înscrieri la vot pentru prezidențialele din toamnă

Diaspora, start la înscrieri la vot pentru prezidențialele din toamnă

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că românii din străinătate care vor să voteze la prezidenţialele din acest an prin corespondenţă sau la o secţie din afara ţării mai aproape de domiciliul sau reşedinţa lor că se pot înregistra online.

Astfel, potrivit AEP, alegătorii români din străinătate care doresc să voteze la prezidenţialele din toamnă prin corespondenţă sau la o secţie din afara ţării mai aproape de domiciliul sau reşedinţa lor se pot înregistra online începând de duminică pe portalul www.votstrainatate.ro.

Înscrierea va începe duminică, la ora 12,00, ora României, iar formularele vor fi active până în data de 11 septembrie.

Portalul cuprinde două secţiuni: alegător în străinătate la o secţie de votare şi alegător în străinătate prin corespondenţă.

Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secţie va completa un formular on-line, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. AEP menţionează că o secţie de votare poate fi înfiinţată la cererea a minimum 100 de cetăţeni din aceeaşi localitate sau dintr-un grup de localităţi.

Alegătorul care doreşte să se înscrie pentru votul prin corespondenţă trebuie să completeze un formular on-line, în care să menţioneze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă.

La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine. Lista documentelor care dovedesc dreptul de şedere în străinătate este cuprinsă în Ordinul 500/2016 privind documentele care atestă reşedinţa în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din anul 2016.

AEP menţionează că, după finalizarea procedurii de preînregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de control, pe care trebuie să-l confirme, în caz contrar validarea înregistrării neputându-se realiza. De asemenea, AEP precizează că validarea înregistrării alegătorului din străinătate se face în termen de 5 zile de la confirmarea, de către autoritate, a email-ului de control.

Potrivit AEP, întrebări şi sesizări legate de procedura de preînregistrare şi înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro.

Loading...
Comenteaza