Emil Boc, candidat la preşedinţie din partea Alianţei Vestului? Deputat: "Grupul de la Cluj joacă tare!"

Emil Boc, candidat la preşedinţie din partea Alianţei Vestului? Deputat: "Grupul de la Cluj joacă tare!"

Pentru PNL, primarul Clujului ar putea fi o alternativă la Klaus Iohannis, iar organizaţiile liberale din Transilvania ar putea să îl susţină pe edil la alegerile prezidenţiale din 2019. Scenariul fantezist a fost lansat de un deputat care susţine că nici mai mult nici mai puţin decât că în spatele acestui plan s-ar afla "Grupul de la Cluj".

"Avem de a face,pe lângă oportunitățile economice și de dezvoltare oferite de această Alianță, și cu o mișcare politică din partea semnatarilor. PNL nu a reușit, nici în Anul Centenarului, să iasă cu nimic în față, nici măcar să capitalizeze politic moștenirea Brătienilor ca întregitori de țară. Electoratul liberal, dezamăgit de politica actualei conduceri, migrează deja spre ALDE sau spre Cioloș. Un astfel de proiect poate relansa și recredibiliza PNL și poate crea chiar o alternativă la Iohannis din perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor. Organizațiile PNL din Ardeal, extem de puternice, ar putea să-l susțină pe Emil Boc la președinția României. “Grupul de la Cluj”joaca tare. La doua capete", a scris deputatul independent Remus Borza pe blogul personal.

Reamintim că primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea, toţi membri PNL, au lansat Alianţa Vestului , un parteneriat prin care vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.

Loading...
Comenteaza