Emil Boc: „Vasile Blaga bagă PDL în mormânt definitiv. Nu pot asista la funeralii"

Emil Boc: „Vasile Blaga bagă PDL în mormânt definitiv. Nu pot asista la funeralii
Declaraţiile primarului de Cluj vin după ce Vasile Blaga l-a acuzat că a făcut campanie pentru PMP şi că a umilit 20.000 de membri PDL veniţi la Cluj la miting, prin neparticiparea sa

Emil Boc a declarat, răspunzând acuzaţiilor lansate la adresa sa de către Vasile Blaga, că nu are de ce să regrete că a rămas un partener al preşedintelui Traian Băsescu şi că a fost alături de acesta şi de Fundaţia Mişcarea Populară, el spunând că şeful statului şi fundaţia au fost singurii care şi-au asumat deschis şi până la capăt procesul de reformă a statului, lucru pe care PDL nu l-a făcut cu convingere.

"Da, am fost alături de preşedintele Traian Băsescu şi de Fundaţia Mişcarea Populară la dezbateri, pentru că şeful statului şi fundaţia au fost singurii care şi-au asumat deschis şi până la capăt procesul de reformă a statului şi de a apăra măsurile de reformă care au salvat România de la colapsul economic în 2010. Lucru pe care, din nefericire, PDL nu l-a făcut cu convingere şi de foarte multe ori a încercat să se ascundă de aceste elemente. De aceea, nu am de ce să regret că am rămas un partener al preşedintelui în procesul de modernizare a statului şi de a explica măsurile de reformă", a spus Emil Boc.

"Nu eu, ci Vasile Blaga este cel care, peste noapte, bate palma cu PNL şi topeşte PDL în PNL, exact partidul cu care, din 2007 încoace, ne-am aflat în confruntări politice deschise, pe faţă, şi foarte dure. Să ne amintim că PNL a dat afară PDL de la guvernare şi pe Vasile Blaga din Guvern în aprilie 2007, să nu uităm că PNL a fost unul dintre adversarii de la suspendarea preşedintelui, şi din 2007, şi din 2012, PNL a fost adversarul nostru politic şi la alegerile parlamentare din 2008, la europarlamentarele din 2009, alegerile locale şi parlamentare din 2012. Nu poţi să te faci frate cu cei care ţi-au fost adversari din 2007 încoace", a subliniat fostul preşedinte al PDL.

Acesta a mai spus că la alegerile locale din 2012 el nu a fugit de PDL, "aşa cum au făcut-o alţii", ci şi-a asumat candidatura sub sigla PDL la Primăria Cluj-Napoca, pe care a şi câştigat-o.

"Deci ştergi cu buretele aceste lucruri şi te topeşti în acel partid, iar eu sunt criticat că am stat la masă cu preşedintele României, cu cel care a făcut posibile, alături de PDL, cele mai mari succese din istoria noastră politică şi să aplaud cu sufletul deschis topirea PDL în PNL. Nu pot face acest lucru. Vasile Blaga spune că are PDL în suflet, dar astăzi îl bagă în mormânt definitiv. Ceva, aici, nu se leagă. Eu nu pot participa la funeraliile partidului care a dat de două ori preşedintele României, primar general al Capitalei, Guvern şi miniştri şi a salvat ţara de la colapsul economic", a adăugat fostul lider al PDL, care nu participă, sâmbătă, la Congresul de fuziune dintre PDL şi PNL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că nu i-au plăcut acţiunile lui Emil Boc, care "a umilit 20.000 de oameni" veniţi la Cluj la mitingul PDL, pentru că nu a participat, şi a susţinut în campanie candidaţii PMP, dar a adăugat că nu ar fi demn pentru el să-l dea afară din partid.
"Evident nu mi-au plăcut acţiunile domnului primar Boc, domnului preşedinte Boc, ca toţi care ne-au fost preşedinţi şi pe care îi respect foarte mult pentru că au făcut cât au putut pentru partid, sunt membri de drept ai BPN al PDL. Deci, orice poziţie ar fi avut şi-o putea manifesta în forul decizional al partidului care se întâlneşte săptămânal, nu a venit la nicio şedinţă. Mai mult, a umilit 20.000 de oameni la Cluj, nu pe mine", a precizat Blaga, la Adevărul live, fiind întrebat despre faptul că Emil Boc a anunţat că nu participă la Congresul de fuziune cu PNL.

Loading...
Comenteaza