Europarlamentarul clujean Daniel Buda: "Fermierii trebuie să fie sprijiniți atunci când vor sa facă performanță"

Europarlamentarul clujean Daniel Buda:
Europarlamentarul clujean Danile Buda a vizitat in aceste zile o ferma de vaci de carne si a discutat cu fermierii despre problemele cu care acestia se confrunta

"Mi s-a adus la cunoștință faptul că lucrurile nu stau atât de simplu cu fondurile europene (ceea ce de altfel, știam), cu precădere pentru fermele mari! Mai mult, fondurile europene ar fi inapropiabile acestora! După două zile de inactivitate, am decis să vizitez o fermă de vaci de carne, din rasa Limousine și sa stau de vorba cu proprietarul acesteia, un cetățean italian stabilit în România. Ferma cu 200 de capete este situată în localitatea Moiad, Comuna Sărmășag. Investiția inițială a fost 467.500 Euro din fonduri europene și 467.500 Euro din resurse proprii.

Problemele întâmpinate au fost multiple, din păcate. Așa cum spunea și fermierul, o parte din cei care au supravegheat implementarea proiectului parcă nu au fost niciodată în vreo fermă! În același timp, a avut cuvinte de apreciere față de autoritățile din Sălaj care "vin în control, dar nu puse obligatoriu pe amenzi. Își fac treaba și gata!", a scris Daniel Buda pe Facebook dupa vizita la ferma.

Europarlamentarul clujean mami spune ca fermierii care au accesat deja fonduri europne ar trebui sa mai aiba acces la finantare pentru a-si putea dezvolta afacerea.

"Marea problemă din acest moment este faptul că, din cauza dimensiunii fermei, nu se mai pot accesa fonduri europene pentru creșterea efectivelor undeva la 400-500 de capete. Fermierul mi-a mărturisit că nu este normal ca doar fermierii mici sa fie sprijiniți. În fond, fermierii mari plătesc taxe și impozite la fel ca toată lumea și ar trebui sa aibă aceleași drepturi!
Această dimensiune este vitală pentru rentabilitatea fermei, în condițiile în care, în fermele de carne, cheltuielile cu resursa umană sunt aproape la fel, indiferent dacă ai 200 sau 400 de capete. Iar de crearea unor condiții artificiale de genul divizării actualei exploatații, nu încape vorba. "Nu merită ca mai apoi sa stai pe la DNA să explici ce și cum ", spunea fermierul! Sub acest aspect, cred că autoritățile statului trebuie sa fie atente, cu atât mai mult cu cât funcționarii mărunți îți spun de cât sa îți fie gardul la ferma și cât să îți fie bucătăria furajeră. Evident, toate subdimensionate! Dacă mai ai și un constructor care îți dimensionează aleile de furajare "după ureche", sigur nu poți fi cel mai fericit.

Tocmai de aceea, cred că fermierii trebuie să fie sprijiniți atunci când vor sa facă performanță, mai ales că aceștia cunosc procedurile și căile întortocheate ale hățișurilor birocratice. Chiar dacă au mai absobit fonduri europene, aceștia trebuie să mai beneficieze de aceste instrumente, dacă doresc să se extindă!", a explicat Daniel Buda.

Presedintele PNL Cluj mai spune ca una din marile probleme cu care se confrunta fermierii este lipsa pasunilor.

"Cea mai mare problemă este însă cea legată de suprafețele de pășunat atât de necesare mai ales pentru vacile de carne. Din păcate, și aici ca și în alte situații din țară, autoritățile locale nu reușesc sa găsească soluții astfel încât fermierii sa fie mulțumiți și sa aibă acces cu toții la pășune. Cred că, sub acest aspect, se impune modificarea legislației astfel încât fermierii să știe la ce să se aștepte din partea autorităților locale, după cum și acestea trebuie sa înțeleagă că legea se aplică în literă, dar și în spiritul ei și nu ca un vătaf după bunul plac!", a conchis eurodeputatul clujean.

 

Loading...
Comenteaza