Europarlamentarul Daniel Buda: "Avem astăzi 5 milioane de tone de supraproducție de lapte la nivelul UE"

Europarlamentarul Daniel Buda:
Europarlamentarul clujean Daniel Buda, membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, afirmă că statisticile în domeniul agricol pot preîntâmpina eventualele crize din sector.

Daniel Buda a informat că în cadrul şedinţei Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European a avut loc examinarea proiectului de raport pe tema Statisticilor integrate referitoare la ferme, un raport extrem de important pentru că statisticile referitoare la ferme subliniază starea agriculturii din UE, efectele politicilor agricole, starea zonelor noastre rurale și modul în care acestea sunt afectate de schimbările climatice și sociale.

Europarlamentarul român consideră că Uniunea Europeană are nevoie de informații cât se poate de exacte în acest domeniu, pentru a elabora politici care să aducă beneficii tuturor cetățenilor din Europa, în condiţiile în care agricultura utilizează aproape jumătate din suprafața terestră a Uniunii Europene și se află în centrul modelului rural european iar multe comunități rurale depind de ea.

"Am intervenit în cadrul dezbaterii felicitând-o pe raportoare, doamna Viorica Dăncilă, pentru munca depusă la acest raport. Chiar dacă discutăm de un raport într-adevăr tehnic, apreciez foarte mult importanța acestuia deoarece, în opinia mea, ar trebui ca și până acum dar şi pe viitor să se aibă acces la aceste informații în urma statisticilor realizate iar în acest sens Comisia Europeană trebuie să își facă politicile în domeniul agricol.

Şi spun acest lucru pentru că astăzi, sectorul laptelui se află într-o situație dificilă ca urmare a faptului că nu s-a ținut cont de statisticile realizate la un moment dat la nivelul UE. Este inadmisibil să avem astăzi 5 milioane de tone de supraproducție de lapte la nivelul UE și fermierii, din păcate, să nu aibă ce să facă cu acest lapte. Nu pot nici măcar să îl vândă astfel încât să fie în profit. Ori dacă Comisia Europeană ar fi atras atenția asupra acestei chestiuni din timp iată că acest sector ar fi cunoscut o dezvoltare corelativă cu ceea ce înseamnă capacitatea de absorbție a pieței.

De aceea, eu cred că trebuie să fim foarte atenți la aceste date statistice astfel încât să le putem folosi eficient și în sprijinul agricultorului pentru că dacă dezvolți prea mult un sector fără a se ţine cont de capacitatea de absorbţie a pieței, atunci sigur că există o dificultate într-un interval de timp şi se înregistrează probleme în spațiul agricol", a declarat europarlamentarul Daniel Buda, membru al PPE.

 

 

Loading...
Comenteaza