Europarlamentarul Daniel Buda, intervenţie în cazul separatoarelor din Tureni

Europarlamentarul Daniel Buda, intervenţie în cazul separatoarelor din Tureni
Europarlamentarul clujean Daniel Buda i-a solicitat public ministrului Transporturilor, Felix Stroe, să intervină în vederea rezolvării problemelor din comuna Tureni generate de separatoarele de beton de pe Drumul Naţional (DN) nr. 1.

„Situaţia rutieră inacceptabilă din comuna Tureni a devenit deja de notorietate naţională. În luna august a acestui an, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis să amplaseze separatoare din beton pe toată lungimea drumului care străbate comuna, în vederea reducerii accidentelor rutiere.

Apreciez faptul că această iniţiativă într-adevăr a preîntâmpinat producerea de accidente rutiere, însă peste 3.000 de locuitori din Tureni sunt puşi acum în situaţia absurdă de a ocoli zilnic peste 10 km astfel încât să poată ajunge la casele lor sau la terenurile agricole.

Deşi administraţia locală din comună a depus din luna august şi până în prezent nenumărate solicitări la CNAIR în vederea înfiinţării unei breşe sau treceri care să faciliteze accesul cetăţenilor către case şi terenuri agricole, solicitările au rămas fără niciun ecou", a declarat Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj.

Eurodeputatul clujean le-a solicitat atât ministrului Transporturilor, Felix Stroe, cât şi directorului general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, să identifice de urgenţă o soluţie de compromis în legătură cu problema rutieră din comuna Tureni.

"Pe de-o parte să fie asigurată în continuare protecţia vieţilor conducătorilor auto şi, pe de altă parte, cetăţenii din comună să nu mai fie afectaţi şi să poată beneficia de zone de acces către proprietăţile lor".

Loading...
Comenteaza