Fără mandat în locuinţă dacă există suspiciuni că o persoană este în pericol/ Pedepse majorate pentru racolarea de minori

Fără mandat în locuinţă dacă există suspiciuni că o persoană este în pericol/ Pedepse majorate pentru racolarea de minori

Senatorul PSD de Olt Siminica Mirea a depus, în Parlament, un proiect legislativ care vizează permisiunea oricărei persoane de a pătrunde într-o locuinţă, fără mandat de percheziţie domiciliară, atunci când există suspiciuni că viaţa unei persoane este în pericol sau că aceasta a fost răpită.

Conform proiectului de lege depus la Senat, la articolul 157 din Codul de Procedură Penală, se adaugă un al treilea alineat care prevede: "Prin excepţie, este permisă pătrunderea oricărei pesoane în domiciliu, fără emiterea unui mandat de percheziţie domiciliară, atunci când există indicii temeinice privind existenţa unei primejdii privind viaţa sau integritatea fizică a unei persoane şi este necesară pătrunderea pentru înlăturarea acesteia"

Totodată, proiectul mai prevede înăsprirea termenilor de eliberare condiţionată în cazul detenţiei pe viaţă, cel condamnat trebuind să execute 20 de ani din pedeapsă, să aibă o bună conduită, să nu fie considerat un pericol pentru societate şi să nu fi săvârşit infracţiunea de omor calificat.

Proiectul de lege mai prevede pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 8 ani pentru lipsirea de libertare în mod ilegal a unei persoane şi pedeapsă cu închisoarea, de la 6 luni la 2 ani pentru supravegherea nelegitimă şi fără drept a unei persoane sau a locuinţei acesteia.

Propunerea Senatoarei de Olt mai prevede pedepse de la o lună la 2 ani pentru transmiterea de ameninţări prin telefon sau alte mijloace de comunicare, iar pedeapsa pentru asftel de fapte ar putea varia în funcţie de gravitatea faptei.

În continuare, proiectul mai prevede pedepse cu închisoarea de la 2 la 5 ani, pentru supunerea unei persoane la muncă forţată, iar articolul 222 din Codul Penal, cu privire la racolarea de minori în scopuri sexuale, va prevedea pedeapsă cu închisoarea de la 1 an la 5 ani, în loc de maxim un an, cum era prevăzut în legea iniţială.

Proiectul legislativ mai urmăreşte modificarea Articolului 223 din Codul Penal, care va avea următorul cuprins: "Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă"

Propunerea legislativă înaintată de senatorul PSD de Olt Siminica Mirea vine în contextul evenimentelor întâmplate în iulie la Caracal, Codul Penal şi de Procedură Penală fiind ambigu în ceea ce priveşte pătrunderea în locuinţa unei persoane fără mandat, iar legislaţia este prea permisivă cu infractorii, conform motivării legii.

Loading...
Comenteaza