"Habar nu am dacă șefii PSD și ALDE trebuie priponiți, internați". Comentariu marca Rareș Bogdan

"Habar nu am dacă șefii PSD și ALDE trebuie priponiți, internați". Comentariu marca Rareș Bogdan

Vizita oficială pe care trebuia să o efectueze în Maroc preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în perioada 27-31 martie, a fost amânată la cererea părţii marocane, după anunțul premierului Dăncilă privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Rareș Bogdan, locul 1 pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, a comentat informația în stilul acid care l-a consacrat în media: "Habar nu am dacă șefii PSD și ALDE trebuie priponiți, internați...". Fostul jurnalist, acum om politic, a amintit de două versuri de Eminescu care s-ar potrivi situației: "Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni / Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni”.

„Vizita oficială a preşedintelui Senatului, dl. Călin Popescu Tăriceanu, în Regatul Maroc, care urma să aibă loc în perioada 27-31 martie 2019, a fost amânată la solicitarea părţii marocane, urmând a fi reprogramată pentru o perioadă ulterioară, ce urmează a fi stabilită de comun acord”, potrivit unul comunicat de presă al Senatului citat de Mediafax.

Vizita oficială urma să aibă loc între 27-31 martie, iar Călin Popescu Tăriceanu ar fi fost însoţit de senatorii Renică Diaconescu (PSD), Cătălin Toma (PNL), Dan Lungu (USR), Karoly Zsolt Csaszar (UDMR), Daniel Zamfir (ALDE) şi Gheorghe Baciu (PMP), şeful grupului parlamentar de prietenie România – Maroc.

Premierului Viorica Dăncilă a anunţat duminică mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Ulterior, şeful Executivului a declarat, diminică seara, la un post TV, că anunţul privind relocarea ambasadei la Ierusalim a fost doar o opinie personală, iar reacţia preşedintelui Klaus Iohannis nu a făcut decât să o dezamăgească, pentru că ea a spus că trebuie îndeplinite procedurile constituţionale.

Premierul a mai precizat că, în cazul în care şeful statului refuză relocarea ambasadei, va analiza toate posibilităţile, neexcluzând sesizarea Curţii Constituţionale.

De asemenea, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a anulat vizita pe care o avea planificată în România după ce şeful Executivului a anunţat că ambasada României în Israel va fi mutată, potrivit site-ului Arabnews.com.

Loading...
Comenteaza