Video Foto INTERVIU | Traian Băsescu, la Cluj: “Apropierea de Moscova aduce sărăcie și conducerea statului în sistem mafiot”

INTERVIU | Traian Băsescu, la Cluj: “Apropierea de Moscova aduce sărăcie și conducerea statului în sistem mafiot”

Fostul preşedinte Traian Băsescu, cel care deschide lista candidaților Partidului Mişcarea Populară (PMP) la alegerile europarlamentare 2019, a acordat un interviu publicației ZIUA de CLUJ, în care analizează obiectivele României la Bruxelles, dar şi consecinţele  îndepărtării de Uniunea Europeană.

Reporter ZIUA de CLUJ: Ce poate să spere, realist, România, de la următorul mandat în Parlamentul European? Care sunt obiectivele pe care le putem atinge?

Traian Băsescu: Putem atinge multe obiective, cu o condiţie: să fim buni parteneri europeni, adică să participăm la rezolvarea problemelor Uniunii Europene cu onestitate, fără a utiliza naţionalismul ca armă de justificare a neparticipării. De asemenea, trebuie să ştim ce vrem. Când vrei ceva, trebuie să te gândeşti la proiecte care sunt şi în beneficiul altor ţări.

Iată câteva proiecte pe care noi le avem deja înscrise în planul de acţiune: creşterea alocărilor pentru parteneriatul estic. Acolo sunt trei ţări care au semnat şi acordul de asociere, Moldova, Ucraina şi Georgia, iar ele ar putea beneficia de mai mulţi bani. Interesul nostru este ca Republica Moldova să primească sume suficiente încât să realizăm interconectările electrice, care sunt trei: prin sud, pe la Ungheni şi prin nord şi interconectorul de gaze, pe care trebuie să îl prelungim de la Ungheni până la Chişinău, ca să putem realiza integral 1,4 miliarde de metri cubi – tot consumul Republicii Moldova. În felul acesta am face Republica Moldova independentă de importurile energetice din Federaţia Rusă.

Al doilea obiectiv pe care îl avem este legat de Dunăre. Noi avem Dunărea, dar nu poate fi exploatată cum trebuie, pentru că traseul Rin - Main - Dunăre este dominat de două organizaţii: Comisia Rinului şi Comisia Dunării. Ambele au propriile regulamente de navigaţie şi de standarde tehnice ale navelor. Unul din obiectivele noastre este să atragem toate ţările care ar beneficia de unificarea regulilor Dunării şi ale Rinului, în aşa fel încât să se poată face transport pe toată distanţa, de la Constanţa la Rotterdam.

Un alt proiect pe care îl avem este legat de bătălia pentru subvenţii. Trebuie să încercăm să reducem diferenţa de subvenţie acordată fermierilor români în raport cu fermierii francezi, spre exemplu. Este dublă subvenţia acordată francezilor. Sigur, aceasta este o creştere planificată a fi realizată prin tratatul de aderare, dar putem încerca să accelerăm reducerea diferenţei de subvenţie.

R.: Care ar fi efectele unei îndepărtări a României de la direcţia pro-europeană? La ce ne putem aştepta din partea Rusiei?

Traian Băsescu: De la Rusia nu am putea aştepta altceva decât ce am avut şi când eram Republica Socialistă România, adică sărăcie, lipsă de libertate, conducerea statului în sistem mafiot. Asta ne poate oferi o apropiere de Moscova, pe când ancorarea solidă în Uniunea Europeană ne oferă perspectiva prosperităţii pentru cetăţeni şi perspectiva dezvoltării cu finanţări de la Uniunea Europeană şi nu numai.

R.: Naţionalismul populist îşi face simţită prezenţa tot mai pregnant în politica europeană. România a fost ferită, până de curând, de acest aspect. Cum vedeţi alegerile europarlamentare din această perspectivă?

Traian Băsescu: Din această perspectivă, pentru cei care vor practica naţionalism-populismul, nu o văd decât ca pe o înşelătorie, pentru că ei ştiu că în momentul când ai devenit membru al Uniunii Europene, sunt o serie de segmente de activitate economică şi socială în care prioritatea decizională aparţine Bruxelles-ului. Sunt şase domenii de competenţă exclusivă a Uniunii Europene, alte 14 domenii de compentenţă partajată, ceea ce înseamnă prioritate la reglementare pentru Bruxelles şi numai dacă Bruxelles-ul nu a reglementat poţi să reglementezi tu şi mai rămân şase domenii de competenţă naţională: educaţia, cultura, sportul, tineretul. Deci, parte din suveranitatea decizională este cedată Bruxelles-ului, nu numai de România, ci de toate statele membre, pentru că acesta este tratatul de funcţionare a Uniunii Europene.

R.: Germania lui Merkel devine, încet, unul dintre adversarii Franţei conduse de Macron. Cele două ţări se luptă pentru întâietate în Europa. Istoric, suntem mai apropiaţi de Franţa, în timp ce jocul geopolitic ne-a adus mai degrabă alături de Germania. Cum vedeţi această concurenţă?

Traian Băsescu: Bine ar fi să îi pună capăt, pentru că motorul franco-german este vital pentru buna funcţionare a Uniunii Europene. Sunt cele mai mari economii, cele mai puternice state şi pot da soluţii, decât să se răfuiască între ele. Dacă vor continua aşa, şi ciocnirile sunt tot mai frecvente între Merkel şi Macron, nu vom face decât să ratăm proiectul european şi să dăm apă la moară naţionalism-populiştilor, suveraniştilor şi euroscepticilor.

Emil Boc uneşte PNL şi PMP? Declaraţia lui Băsescu

Traian Băsescu s-a aflat duminică, 19 mai 2019, la Cluj-Napoca și a susținut o conferință de presă la sediul local al Partidului Mișcarea Populară (PMP). Fostul președinte a precizat că este pentru prima oară când vine la Cluj-Napoca şi nu l-a sunat pe primarul Emil Boc şi nici nu s-a întâlnit cu el, pentru a nu crea suspiciuni faţă de edilul oraşului. Mai multe detalii AICI! 

Alegerile europarlamentare în România vor avea, în România, duminică, 26 mai. 

Articol electoral publicat la comanda PMP.

Loading...
Comenteaza