Iohannis a semnat decretele pentru cei trei miniștri propuși de Dăncilă

Iohannis a semnat decretele pentru cei trei miniștri propuși de Dăncilă

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele de numire a Anei Birchall în funcţia de ministru al Justiţiei, a Roxanei Mînzatu ca ministru al Fondurilor Europene şi a Nataliei Intotero ca ministru pentru Români de pretutindeni.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat şi decretul de revocare a Anei Birchall din funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României. Iohannis a respins propunerea ca Titus Corlăţean să prea acest portofoliu.

Pe 29 mai, premierul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniştri: Justiţie - Ana Birchall, Fonduri Europene - Roxana Mînzatu şi de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni - Natalia Intotero, dar şi pentru funcţia de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice - Titus Corlăţean.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat pe 30 mai că va respinge propunerea de numire a lui Titus Corlăţean ca membru al Guvernului.

"Titus Corlăţean nu va fi ministru la nimic", a spus Iohannis la acea dată, precizând că îl consideră pe acesta "artizanul dezastrului de la alegerile din 2014".

Loading...
Comenteaza