Iohannis cere societăţii civile să fie ALERTĂ, după anunţul privind emiterea de OUG

Iohannis cere societăţii civile să fie ALERTĂ, după anunţul privind emiterea de OUG

Preşedintele Klaus Iohannis a spus sâmbătă la Sibiu, întrebat despre ordonanţele de urgenţă, că societatea civilă trebuie să fie alertă, iar în momentul în care apare o ordonanţă care nu ar trebui să existe, să protesteze cu toată fermitatea.

”Cred că una din marile probleme din Constituţia noastră este reprezentată tocmai de posibilitatea absolut necontrolată de a ordonanţe de urgenţă pe timpul vacanţelor parlamentare. Toate partidele au criticat sistemul de ordonanţe de urgenţă, dar ajunşi la putere au folosit acest sistem. Este contraproductiv şi pericolul constă în faptul că Guvernul poate să dea ordonanţe de urgenţă fără ca cei vizaţi sau cei interesaţi să poată interveni, măcar pentru un control pe constituţionalitate. Bunăoară la o ordonanţă de urgenţă dată de Guvern preşedintele nu poate să solicite o verificare pe constituţionalitate şi nici cei vizaţi nu pot interveni precum se poate interveni de exemplu pe procedura parlamentară”, a spus Iohannis.

Preşedintele a adăugat că, în opinia sa, o dată şi o dată trebuie să fie trasă o linie şi să se termine cu acest sistem de ordonanţe de urgenţă, deoarece ”în practică, aproape toate guvernele le-au folosit, cu precădere în vacanţa de vară pentru a rezolva probleme cu care poate nu ar fi avut şanse în sesiunea parlamentară”.

”Deci trebuie mare grijă, societatea civilă trebuie să fie alertă, şi în momentul în care apare o ordonanţă de urgenţă care n-ar trebui să existe, cum a fost ordonanţa 13, să protestăm cu toată fermitatea împotriva acestei chestiuni”, a adăugat Iohannis.

Vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, declarat vineri că săptămâna viitoare se va lua o decizie cu privire la posibilitatea ca modificarea Codurilor penale să se facă prin OUG, afirmând că liderii partidului se vor consulta cu experţi din domeniu juridic.

“După CEx, când s-au stabilit principiile de bază care au fost deja transmise în comunicatul de presă şi explicate de domnul preşedinte, săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire a experţilor din domeniul juridic, a colegilor noştri parlamentari, miniştri şi se va lua o decizie în acest sens”, a precizat Firea

Loading...
Comenteaza