Iohannis lasă noua remaniere până după Centenar

Iohannis lasă noua remaniere până după Centenar

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că nu va mai exista nicio schimbare de miniştri până după Ziua Naţională.

Klaus Iohannis a spus că noua propunere de remaniere a PSD va fi analizată după Ziua Naţională.

"Am primit astăzi, la două zile după remanierea guvernamentală, o propunere de remaniere guvernamentală. Acest lucru nu este de bun augur. Avem guverne PSD-ALDE de nici doi ani. (...). Lucrurile merg foarte prost în privinţa guvernării. PSD este deja la al treilea guvern în nici doi ani. Au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziţiile de ministru. I-am numărat, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne. Aşa nu se poate guverna. Este imposibil să schimbi miniştri toată ziua, bună ziua. Eu nu sunt de acord să contribui la astfel de guvernare, care seamănă mai degrabă cu un carusel. (...) În acest sens, în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă astăzi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile dedicate Centenarului şi Zilei Naţionale de 1 Decembrie", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a arătat că Guvernul este complet şi "nu are decât să lucreze". 

Loading...
Comenteaza