Iohannis refuză orice modificare în Guvern până la 1 decembrie. Preşedintele amână numirea noilor miniştri

Iohannis refuză orice modificare în Guvern până la 1 decembrie. Preşedintele amână numirea noilor miniştri

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că nu va lua o decizie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului şi data de 1 Decembrie.

"PSD este la al treilea guvern în nici doi ani, au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziţiile de ministru, i-am numărat, nu o să vă vină să credeţi, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne. Aşa nu se poate guverna, e imposibil să schimbi miniştri toată ziua bună ziua, de asta se ocupă PSD. Cum să ne imaginăm că poate să funcţioneze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare care seamănă cu un carusel. În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă azi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile Centenarului şi zilei de 1 decembrie. Până atunci nu se va întâmpla nimic. După 1 decembrie putem să discutăm dacă va fi cazul. Până atunci nu vom schimba miniştri", a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat de un posibilă sesizare la Curtea Constituţională pe un conflict declanşat de refuzul de a semna decretele de eliberare din funcţie, şeful statului a precizat : "Nu ştiu ce conflict vor dumnealor să invoce, dar eu i-aş invita, în loc să continue acest carusel, să şi guverneze. Asta cu suspendarea între timp devine aşa un loc comun. Nu mi-a fost şi nu îmi e teamă de aşa ceva şi nici de CCR. Absolut toate acţiunile mele se încadrează în cadrul constituţional. Că nu le convine asta e altceva, dar nicio acţiune de-a mea nu se încadrează în afara Constituţiei".

 Lucian Şova şi-a înregistrat, joi, la ora 10.48, demisia din funcţia de ministru al Transporturilor la cabinetul premierului, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. Demersul lui Şova a venit ca urmare a deciziei PSD de a-l remania, mandatul său urmând să fie preluat de Mircea Drăghici. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la finalul şedinţei CEx al PSD de miercuri, că o va propune pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor.

Loading...
Comenteaza