Iohannis retrimite proiectul bugetului în Parlament: "Rămâne unul bazat pe cifre false"

Iohannis retrimite proiectul bugetului în Parlament: "Rămâne unul bazat pe cifre false"

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri, după decizia Curţii Constituţionale cu privire la legea bugetului şi a plafoanelor bugetare, că bugetul rămâne unul bazat pe cifre false şi pune în discuţie respectarea tratatelor internaţionale la care România face parte. Şeful statului a anunţat că, deşi Legea Bugetului de stat pe 2019 este constituţională, va retrimite proiectul în Parlament.

"Decizia de astăzi a CCR cu privire la legea plafoanelor demonstrează încă o dată, dacă a fost nevoie, că PSD legiferează nu numai imoral şi prost, dar şi neconstituţional. CCR a decis ca una dintre legile pe care le-am contestat, legea plafoanelor a fost adoptată de majoritatea pesedistă cu încălcarea normelor. În ceea ce priveşte decizia pe legea bugetului de stat nu voi comenta hotărârea Curţii, dar bugetul este croit greşit, pe cifre false, împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Pe scurt, rămâne bugetul ruşinii naţionale. Cel mai slab Guvern din istoria post-decembristră, un Guvern al incompetenţei a croit un buget pe măsura sa. Bugetul pe 2019 e construit pe un scenariu fantezist fără garanţii pentru punerea în aplicare, fapt confirma de instituţiile europene. E un buget care pune în discuţie respectarea tratelor internaţionale la care România e parte dar şi a legislaţiei în domeniul", a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că va retrimite proiectul în Parlament. "Întreb şi eu acum cine a oprit PSD să facă investiţii majore în ultimii doi ani? De ce albirea dosarelor liderilor PSD continuă să fie prioritatea zero, în locul construirii de autostrăzi şi spitale. Am afirmat şi repet – guvernarea PSD a eşuat. Dacă PSD nu e în stare să guverneze pentru cetăţean atunci să plece şi să lase pe alţii care se pricep. Având în vedere toate acestea voi retrimite Parlamentului pentru corectură şi îmbunătăţire Legea bugetului. Mesajul este simplu- faceţi un buget sănătos pentru România. Parlamentul are ocazia, dar în primul rând responsabilitatea să facă rapid corecţiile necesare, astfel încât bugetul să fie unul chiar pentru dezvoltarea României", a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele a acuzat PSD a construit un buget pe 2019 care prevede o reducere semnificată a bugetelor locale. "Cine va deconta nota pentru dezastrul din economie? Din păcate, răspunsul e simplu – cetăţenii şi mediul privat. Creşterea de taxe şi impozite, aceasta e nota generoasă a PSD. Degeabă strigă PSD sus şi tare că de vină sunt alţii. Nu, nu sunt alţii. Principalul vinovat că România nu s-a dezvoltat în ultimii ani este PSD. Efectele acestei guvernări dezastruoase trebuie limintate şi nu voi ezita să contest orice măsură care afectează statul român, economia de piaţă. Vedem cum liderii şi propaganda pesedistă repetă obsesiv că acest buget e al investiţiilor şi beneficiari iprincipali sunt comuntăţile locale. Dar în realitate bugetul prevede o reducere semnificată a bugetelor locale. Se prevede o sumă de 1,2%. E cea mai scăzută valoare a ponderii din PIB în ultimii zece ani, iar sumele alocate pentru investiţii sunt cu un 1 miliard mai mici faţă de 2018", a mai spus Iohannis.

Curtea Constituţională a respins sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea bugetului pe 2019, însă a admis obiecţia sa în legătură cu plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019. Prima obiecţie de neconstituţionalitate pe legea bugetului a fost respinsă cu majoritatea de voturi, iar cea de-a doua obiecţie referitoare la Legea plafoanelor bugetare a fost admisă cu unanimitate de voturi. Judecătorii CCR au motivat, după admiterea sesizării pe plafoanele bugetare, că nu a fost respectat parcursul legislativ.

Mai multe detalii AICI! 

Loading...
Comenteaza