Miză uriașă la alegerile europarlamentare 2019. Ce-i mână în luptă pe liderii politici clujeni

Miză uriașă la alegerile europarlamentare 2019. Ce-i mână în luptă pe liderii politici clujeni

Alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 reprezintă o miză importantă pentru majoritatea partidelor din cursa electorală, mai ales că ar putea aduce schimbări importante în dinamica scenei politice românești. În același timp, de scrutinul din mai depinde viitorul Uniunii Europene.

PNL caută confirmarea popularității arătate de sondaje

Pentru Partidul Național Liberal, principala miză o constituie confirmarea poziționării ca principal partid pe scena politică românească, loc pe care ultimele sondaje realizate plasează formaţiunea condusă de Ludovic Orban.

"În primul rând, PNL dorește să își confirme prima poziție pe scena politică din România, să confirme faptul că suntem partidul cu cea mai mare credibilitate în ochii românilor și să demonstrăm în spațiul public că noi suntem adevărata alternativă la actuala guvernare PSD-ALDE. Suntem partidul cel mai pro-european și dorim să menținem mai departe România în Uniunea Europeană ca stat respectat și apreciat", a explicat președintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, miza alegerilor europene pentru liberali.

Pe de altă parte, parlamentarii pe care România îi va trimite la Bruxelles după alegerile din 26 mai 2019 vor determina viitorul proiectului european și direcția spre care UE se îndreaptă.

"Ne dorim să trimitem în Parlamentul European cât mai mulți europarlamentari care să contribuie din plin la consolidarea proiectului european și la alegerea lui Manfred Weber în calitatea de președinte al Comisiei Europene, care este un garant al continuării proiectului european", a mai afirmat liderul PNL, care candidează din nou pentru un mandat de europarlamentar.

Nu în ultimul rând, alegerile europene vor demonstra că românii aspiră la un viitor european, a conchis Daniel Buda.

"Sunt convins că aceste alegeri vor confirma falimentul politicilor actualei guvernări PSD-ALDE, care dorește cu orice preț să ne îndepărteze de valorile europene și să îndrepte România de pe traseul Uniunii Europene către Răsărit. Dacă ne uităm la acțiunile acestui guvern, la faptul că refuză să folosească fondurile europene pe spitalele de urgență, pe autostrăzi și își dorește să încheie parteneriate cu state din afara Uniunii Europene, în speță China, Turcia, ne dăm seama că ei nu vibrează cu ceea ce reprezintă valorile europene și urmăresc să adere la valorile orientale și nu occidentale", a afirmat liderul liberal.

"Nu este vorba despre o miză pentru PSD, este o miză pentru viitorul Europei"

Președintele PSD Cluj, Horia Nasra, susține că miza cea mare a alegerilor din 26 mai este viitorul Europei, astfel că dezbaterile ar trebui centrate pe teme europene sensibile, ca de exemplu Brexit, migrația, moneda europeană sau mediul, subiecte care "ar trebui să motiveze românii să iasă la vot în număr mare".

"Nu este vorba despre o miză pentru PSD, ci este o miză pentru întreaga țară, este o miză pentru viitorul Europei. Sunt teme europene sensibile care trebuie dezbătute și nu teme naționale. Printre acestea se numără dezbaterea legată de Brexit, subiectul sensibil al politicii privind migrația. Un alt subiect sensibil este o viitoare armată comună europeană, balanța de putere din Uniunea Europeană și aici mă refer la grupurile politice atât din Parlamentul European, cât și grupurile propriu-zise de alianță între state din Uniune. Sunt și probleme pe termen lung, legate de monedă sau chiar cele de mediu, care au o importanță deosebită. Deci, sunt suficiente teme de dezbatere și cred că ar trebui să motiveze românii să iasă la vot în număr mare", a declarat deputatul clujean.

PMP urmărește relansarea politică a lui Traian Băsescu

Senatorul Vasile Cristian Lungu, președintele PMP Cluj, a declarat că, în primul rând, miza alegerilor o constituie chiar numărul de reprezentanți pe care partidul i-ar putea trimite în Parlamentul European să reprezinte România. Primul dintre candidații PMP care ar putea ajunge la Bruxelles este chiar fostul președinte Traian Băsescu. "Există o miză, în primul rând, practică: cei patru europarlamentari. De asemenea, este vorba și despre revenirea pe scena politică mare a președintelui Traian Băsescu, care deschide lista noastră la europarlamentare", a explicat Cristian Lungu.

Liderul PMP Cluj susține că, după europarlamentare, partidul ar putea ajunge la guvernare alături de celelate forţe din opoziție și speră să obțină o poziție bună în viitoarea formulă de guvernare.

"Suntem convinși că în urma alegerilor europarlamentare vom intra la guvernare alături de celelalte partide de opoziție. PSD este pe cale să își concedieze deja al treilea prim-ministru. Se pare că Dragnea insinuează că Viorica Dăncilă complotează cu Tudorel Toader împotriva partidului și nu dă ordonanțele de urgență pe Justiție. Cu cei patru europarlamentari pe care îi vom obține pe 26 mai ne dorim să obținem o poziție cât mai frontală în viitoarea formulă de guvernare", a adăugat senatorul PMP.

La nivel european, miza alegerilor din 26 mai este uriașă: de acest rezultat depinde destrămarea sau continuarea proiectului european, a mai spus Cristian Lungu.

"Miza, la nivel european, este foarte clară: destrămarea sau nu a Uniunii Europene, pentru că după Brexit, deja auzim voci care vorbesc despre un Polexit, despre Roexit, de un Italexit, asta pentru că acolo se află la guvernare partide populiste, de dreapta, care în spațiul public declanșează asemenea idei și, de asemenea, și le asumă. Acesta este lucrul cel mai grav. Miza este foarte clară, să împiedicăm o eventuală fărâmițare mai departe a Uniunii Europene, după Brexit", a transmis Lungu.

Analist: "Miza derivă din efectele pozitive sau negative pe care le putem înregistra în următorii ani"

Ioan Hosu, lector universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, consideră că adevăratele mize ale alegerilor europene nu sunt cele politice, ci aspectele care afectează în mod direct viețile cetățenilor din spațiul european: migrația forței de muncă, schimbările climatice, economia europeană.

"Mizele politice nu le-aș discuta foarte mult. Desigur, partidele au de fiecare dată aceste ținte de a se plasa cât mai bine pe harta Parlamentului European pentru a-și maximiza rezultatele pentru alegerile de la nivel național, fie că vorbim despre prezidențiale, parlamentare sau locale. Cred că miza derivă din efectele pozitive sau negative pe care le putem înregistra în următorii ani. Mă refer la migrația forței de muncă, la locuri de muncă, la modul în care se mișcă economia europeană. Eu cred că acestea sunt cu adevărat mizele. Dincolo de mizele politice, care îi vizează în principal pe politicieni, avem impicații directe pentru fiecare votant, fiecare cetățean al Uniunii Europene: gestionarea migrației forței de muncă din Uniune și din afara sa, gestionarea problemelor de mediu, a schimbărilor climatice. Sunt mize, pentru prima oară, care ar putea să determine participarea în număr mai mare la vot", a declarat Ioan Hosu.

Loading...
Comenteaza