Şova: Sunt ministrul Transporturilor până la apariţia unui decret prezidenţial de nominalizare

Şova: Sunt ministrul Transporturilor până la apariţia unui decret prezidenţial de nominalizare
| Foto: realitatea.net

Ministrul demisionar, Lucian Şova a susţinut, joi, într-o conferinţă de presă, că este în continuare ministrul Transporturilor şi îşi exercită toate atribuţiile şi prerogativele legale până la expirarea mandatului.

"Vreau să transmit pe această cale tuturor celor interesaţi că eu sunt Lucian Şova şi sunt ministrul Transporturilor. Fac un apel la toţi cei care în spaţiul public dezbat acest subiect să manifeste responsabilitate cu privire la afirmaţiile sau interpretările sau analizele pe care le fac - şi mă refer aici la faptul că orice afirmaţie făcută în spaţiul public de către persoane care au o anume semnificaţie politică sau administrativă în România pot aduce prejudicii activităţii a peste 55.000 de angajaţi, care se află în subordinea mea, şi, prin acest lucru, a milioanelor de utilizatori de servicii de transport, de infrastructură de transport etc. Am vrut să fac aceste declaraţii pentru a clarifica foarte evident un lucru. Sunt ministrul Transporturilor, îmi exercit toate atribuţiile şi toate prerogativele în conformitate cu prevederile legale şi înţeleg să fac acest lucru până când îmi va expira mandatul", a spus Şova.

Şova a adăugat că, în opinia sa, nominalizarea făcută de PSD pentru portofoliul transporturilor este legitimă.

"În legătură cu nominalizarea făcută la conducerea Ministerului Transporturilor, recunosc dreptul partidului de guvernământ să facă nominalizări la conducerea oricărui minister şi niciodată, din punctul meu de vedere, comitetul executiv sau preşedintele partidului nu vor avea dreptate doar când fac o nominalizare în legătură cu mine şi ar putea să nu aibă dreptate atunci când fac o nominalizare în legătură cu alt coleg de partid. Subliniez că nominalizările sunt absolut legitime, le susţin, însă, până la apariţia unui decret prezidenţial de eliberare din funcţie, sunt Lucian Şova, sunt ministrul Transporturilor, ştiu bine ce fac şi fac bine ce ştiu", a spus oficialul guvernamental.

Întrebat unde se află demisia sa şi dacă s-a luat act oficial de ea, el a refuzat să răspundă.

"CEx mi-a spus să dovedesc onoare în relaţia cu partidul şi mă achit cu onoare în fiecare zi de atribuţiile şi de prerogativele în interiorul ministerului şi aş dori să închidem aici acest subiect", a subliniat Şova.

El a susţinut că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă.

Şova a adăugat că, dacă ţintele din programul de guvernare privind punerea în funcţiune a 60 de noi kilometri de autostradă nu se vor realiza, îi va demite pe responsabilii de proiecte din subordinea sa.

"Mai sunt puţine zile până la finele anului, dar îmi menţin ţinta privind finalizarea 60 de kilometri de autostradă până la finele anului. Îndeplinirea programului de guvernare este literă de lege pentru mine şi pentru responsabilii din minister. La 31 decembrie vom vedea dacă ţintele asumate sunt îndeplinite sau nu, iar pe 3 ianuarie, în măsura în care unele dintre ţinte nu vor fi atinse, le voi solicita să dea dovadă de onoare responsabilii din companiile din subordine sau, dacă nu, îi voi onora eu cu demiterea, pentru că nu au atins ţintele asumate", a arătat Şova.

Loading...
Comenteaza